Sfântul Macarie cel Mare, cunoscut și ca Macarie Egipteanul, a fost unul dintre Părinții pustiei egiptene cu cea mai mare autoritate, fiind ucenic al Sfântului Antonie cel Mare. Biserica Ortodoxă îl pomenește pe 19 ianuarie / 1 februarie. El nu trebuie confundat cu Sf. Macarie al Alexandriei sau cu Sf. Sfințit Mucenic Macarie, episcop de Edkao din Egiptul de Sus. Moaștele celor trei Sfinți Macarie se păstrează la Mănăstirea Coptă Ortodoxă a Sf. Macarie cel Mare din Schetia (Wadi Natrun).
Deci Cuviosul Macarie cel Mare este unul dintre întemeietorii monahismului și s-a născut în satul Șabșir, Menuf, Egipt, în anul 295 d.Hr., din părinți drepți și credincioși, într-un chip cu totul minunat.
Iată ce ne spun scrierile aghiografice în această privință. Tatăl său Avraam și mama lui Sara, nu au avut multă vreme copii. Într-o noapte, tatălui său i s-a arătat un înger al Domnului, care i-a spus că Dumnezeu avea să îi dăruiască un fiu al cărui nume va fi cunoscut pe întreg pământul și care va avea o mulțime de fii duhovnicești. La scurt timp după această vedenie, cei doi au avut un fiu pe care l-au numit Macarie „Fericitul”.
De mic Sf. Macarie era ascultător față de părinții săi, iar harul lui Dumnezeu era cu el încă din tinerețe. Când tatăl său a încercat să îl silească să se însoare, împotriva voinței lui, Macarie s-a prefăcut bolnav timp de câteva zile. Mai apoi l-a rugat pe tatăl său să îi îngăduie să iasă puțin din oraș ca să se liniștească. A plecat în sălbăticie și s-a rugat Domnului Iisus Hristos să îl călăuzească pe drumul care Îi era bineplăcut Lui. Pe când era în sălbăticie, a avut o vedenie: i se părea că un Heruvim înaripat îl lua de mână și îl urca pe vârful unui munte, arătându-i întreaga pustie, de la răsărit la apus și de la nord la sud și zicându-i: „Dumnezeu ți-a dat ție și fiilor tăi drept moștenire această pustie”. Când s-a întors din pustie, a aflat că logodnica lui, care era încă fecioară, murise. Macarie I-a mulțumit Domnului Hristos că îl ferise de o căsătorie pe care nu o dorea. La scurtă vreme, și părinții săi au adormit întru Domnul, iar el a dăruit tot ce avea săracilor și nevoiașilor. Când poporul din Șabșir a văzut înfrânarea și inima sa curată, l-au dus la episcopul de Ashmun (Egipt), care l-a hirotonit preot pentru satul lor. Enoriașii i-au construit o colibă în afara orașului și mergeau la el pentru a se spovedi și a primi de la el Sfintele Taine.
Odată, venind la el un eretic, stăpânit de demonul îngâmfării și zicând că nu există învierea morților, ca să-l înfrunte pe acest eretic, cuviosul a înviat pe un mort.
Într-o vreme, o fată nemăritată care rămăsese grea l-a învinuit pe Sfântul Macarie că el era tatăl copilului ei. Sfântul nu a răspuns acuzației; și-a asumat în liniște învinuirea nedreaptă, pentru care a fost și bătut de săteni și de familia fetei, care i-au cerut să o susțină financiar pe ea și pe copil. Macarie a făcut și acest lucru, împletind coșuri și vânzându-le, iar prețul luat pe ele îl dădea părinților fetei.
Când a venit vremea ca tânăra femeie să nască, a fost cuprinsă de dureri îngrozitoare. A strigat atunci că nu Macarie, ci un alt bărbat era tatăl copilului ei. Auzind acestea, sătenii s-au rușinat de felul în care se purtaseră cu sfântul și au alergat să îi ceară iertare, însă când au ajuns la coliba Sfântului, au găsit-o goală. Sfântul Macarie, prinzând de veste că i se vădise nevinovăția, fugise de laudele lor.
Sf. Macarie s-a dus să îl viziteze pe Sfântul Antonie cel Mare. Văzându-l, Sfântul Antonie a zis despre el: „Iată israelitean în care nu este vicleșug”. Sfântul Antonie l-a îmbrăcat cu Marea Schimă, apoi Macarie s-a întors la locul lui de viețuire.
Când numărul monahilor din jurul său a crescut, a construit o biserică pentru aceștia. Relația Sf. Macarie cu ceilalți monahi era una deosebită. Pentru ei, el era „bătrânul tânăr”, căci, deși era tânăr, având doar treizeci de ani când a venit în Schetia, avea profunzimea și înțelepciunea unei vârste mult mai avansate. Faima Sfântului Macarie a crescut și s-a răspândit în întreaga țară. Mulți regi și împărați au auzit de minunile pe care le Dumnezeu le înfăptuia prin el. Astfel, el a vindecat-o și pe fiica regelui Antiohiei, care era posedată de un duh necurat.
Sfântul Macarie știa și să fie blând cu cei din afara comunității creștine. Știa că asupra acestora au mai mare efect cuvintele blânde și iubitoare decât cele aspre. Se spune că odată, pe când călătorea împreună cu un monah mai tânăr, trecând pe lângă un preot păgân, ucenicul l-a întâmpinat cu cuvinte foarte aspre. Însă Sfântul Macarie l-a întâmpinat cu asemenea cuvinte iubitoare încât păgânul a întrebat de ce Macarie fusese atât de grijuliu. Avva a răspuns că îi părea rău pentru toți cei care nu știau că toate nevoințele și toată închinarea lor erau în zadar. Auzind acestea, păgânul a fost atât de adânc mișcat încât a sfârșit prin a se converti și a intra și el în mănăstirea avvei Macarie și, ducând o viață cuvioasă, a adus la credință mulți păgâni, purtându-se cu ei cu aceeași dragoste și grijă pe care le primise de la Sfântul Macarie.
Pe un mort l-a înviat, ca să spună unde a ascuns averea unor oameni și iarăși a poruncit de a adormit. Acestea și mai multe minuni și spuse ale Sfântului le găsim în Patericul egiptean.
Sfântul Macarie cel Mare a luptat și împotriva Arianismului și a fost trimis în surghiun într-o insulă din delta Nilului aproximativ în anul 374 d.Hr., pentru că era un susținător al Sfântului Atanasie cel Mare. Pe când era acolo împreună cu Sf. Macarie al Alexandriei, fata unui preot păgân a început să aibă tot soiul de crize și se credea că era posedată de diavol. Cei doi monahi au reușit să o vindece, iar locuitorii, în semn de recunoștință, au dărâmat templul idolesc, construind în locul său o biserică.
Sf. Macarie cel Mare a trecut la Domnul în anul 390, având 97 de ani, poruncindu-le de mai înainte ucenicilor săi să îi ascundă trupul, însă câțiva locuitori din satul natal, Şabșir, au venit și i-au furat trupul, construind o biserică în cinstea lui și așezându-i acolo trupul său cel sfințit prin mulțimea sotenelilor sihăstrești.
Material selectat de
Prot. Ștefan RÎMBU
