Cuviosul Iustin din Ćelije (cunoscut și ca Iustin Popovici; în chirilica sârbă, Јустин Поповић) (1894-1979) a fost teolog, apologet, scriitor, critic al vieții pragmatice bisericești, filozof și arhimandrit al mănăstirii Ćelije, aflată aproape de Valjevo. A fost proslăvit oficial de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe pe 2 mai 2010 și este pomenit în fiecare an pe 1 iunie.
Sfântul Iustin s-a născut din părinții evalvioși și cu frică de Dumnezeu, protopopul Spiridon și preoteasa Anastasia Popović, în Vranje, sudul Serbiei, de sărbătoarea Buneivestiri, 25 martie 1894 (după calendarul „vechi” – 7 aprilie după calendarul „nou”). La botez, i s-a dat numele Blagoje, după sărbătoarea Buneivestiri (Blagovest înseamnă Bunavestire sau Veste bună). S-a născut într-o familie preoțească, precum șapte generații anterioare de Popovici (Popović înseamnă de fapt în sârbă „familie sau fiul unui preot”) au fost conduse de preoți.
Blagoje Popović a terminat studii ce au durat nouă ani la facultatea teologică Sf. Sava din Belgrad în 1914. La începutul secolului XX, școala Sf. Sava din Belgrad era renumită în lumea ortodoxă ca un loc sfânt cu asceză extremă, precum și cu o mare calitate a învățăturii. Unii dintre cei mai binecunoscuți profesori erau rectorul. Părintele Domentian; Părintele profesor Dositei, mai târziu mucenic; și Dr. Atanasije Popović; precum și marele compozitor bisericesc, Stevan Mokranjac. Cu toate acestea, un profesor stătea cap și umeri deasupra celorlalți: ieromonahul de mai târziu Nicolae Velimirovici, Ph.D., cea mai influentă persoană din viața Părintelui Iustin.
În timpul primei părți a Primului Război Mondial, în toamna anului 1914, Blagoje a slujit ca student îngrijitor, inițial în sudul Serbiei—Skadar, Niš, Kosovo, etc. Din păcate, când avea aceasta sarcină, a contractat tifus în timpul iernii anului 1914 și a petrecut mai mult de o lună într-un spital din Niš. Pe 8 ianuarie 1915, a reînceput a-și face datoria contribuind la destinul armatei sârbe. A avut un drum de Golgotă de la Peć la Skadar (de-a lungul căruia au murit 100,000 de sârbi), unde pe 1 ianuarie 1916 a intrat în ordinul monahal al catedralei ortodoxe din Skadar și a luat numele Sf. Iustin Martirul și Filozoful, care a fost un mare filozof creștin și mucenic pentru Hristos.
La puțin timp după ce a devenit monah, Părintele Iustin, împreună cu alți studenți, a călătorit la Petrograd, Rusia, pentru a începe anul de studiu la seminarul ortodox de acolo. Acolo tânărul monah Iustin s-a dedicat mai deplin ortodoxiei și vieții monahale. A învățat de la marii asceții ai Rusiei: Sf. Antonie cel Mare și Sf. Teodosie al Peșterilor Kievului, Sf. Serafim de Sarov, Sf. Serghie de Radonej, Sf. Ioan de Kronștadt și alții.
După anul său de studiu și sejurul său în Rusia, Părintele Iustin Popović a intrat, la îndemnul vechiului său coleg, Părintele Nicolae Velimirovici, episcopul Nicolae de mai târziu, la Școala Teologică din Oxford, Anglia. Iustin a studiat teologia la Oxford în perioada 1916-1919, dar teza sa de doctor cu titlul „Filozofija i religija F.M.Dostojevskog” (Filozofia și religia lui F.M. Dostoevski) n-a fost acceptată.
În 1923, Părintele Iustin a devenit redactor al ziarului ortodox Viața creștină; iar în acest ziar a apărut prima sa teză de doctorat, „Filozofia și religia lui Dostoievski”, prntru care a fost persecutat Oxford. Împreună cu colegii săi compatrioți de la Universitatea Oxford a redactat publicația periodică Viața creștină timp de douăzeci de ani.
În 1926, i s-a acordat titlul de doctor în teologie la Facultatea de Teologie, Universitatea din Atena (teza sa fiind „Problem ličnosti i saznanja po Sv. Makariju Egipatskom”, Problema personalității și cunoașterii după Sf. Macarie Egipteanul). Pentru cursul său despre Viețile sfinților, Iustin a început să traducă în sârbă Viețile sfinților din surse grecești, siriace și slavone, precum și lucrări minore ale Părinților—predicile Sfinților Ioan Gură de Aur, Macarie și Isaac Sirul. De asemenea a scris o carte excelentă, Teoria și cunoașterea după Sf. Isaac.
Din 1930 până în 1932, după ce a fost profesor la Academia Teologică Sf. Chiril și Metodie din Prizren, a devenit asociat și însoțitor al episcopului Iosif (Cvijovici) de Bitola în reorganizarea Bisericii carpato-rușilor din Cehoslovacia. Această zonă fusese împresurată de cei care promovau greco-catolicismul, unde creștinii convertiți anterior în aceste regiuni, au început convertirea înapoi la ortodoxie.
Părintele Dr. Iustin a fost ales, în 1934, profesor de Dogmatică la Facultatea Teologică Sf. Sava din Belgrad. Ca profesor la Universitatea din Belgrad a fost unul dinttre fondatorii (1938) Societății Filozofice Sârbe împreună cu un număr de intelectuali notabili din Belgrad.
A fost de asemenea profesor de Dogmatică la Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Belgrad din 1934 până în 1941, până la Al Doilea Război Mondial. În 1945, în perspectiva regimului comunist și ateu de curând stabilit, creștinii zeloși ca Sf. Iustin, care a început să convertească intelectualii la credința în Iisus Hristos, nu-și puteau efectua misiunea. Considerat inapt de partidul comunist, împreună cu puțini colegi profesori, a fost dat afară din facultate în 1945. Ca o persoană bisericească și cleric, Sf. Iustin a petrecut 31 ani în mănăstirea Ćelije sub supravegherea continuă a poliției Partidului Comunist.
Sfântul Iustin Ćelije a adormit în Domnul pe 25 martie 1979, de ziua sa de naștere, sărbătoarea Buneivestiri (după calendarul „vechi” – 7 aprilie după calendarul „nou”).
Sursa: orthodoxwiki.ro
