Cuviosul Antipa, mare trăitor şi nevoitor al cinului monahal, a fost odrăslit de pământul Moldovei. S-a născut în anul 1816 într-o familie de ţărani credincioşi din satul Calapodeşti – Bacău, luând la botez numele Alexandru. La vârsta de 20 de ani a fost călăuzit de Duhul Sfânt să intre în nevoinţa călugărească.
Dorind să intre în obştea mănăstirii Neamţ, nu a fost primit, de aceea a mers, după unele surse, la Mănăstirii Căldăruşani, de lângă Bucureşti, în obştea căreia s-a nevoit doi ani (1836-1837), după alte surse, a intrat în obștea schitului Brazi din Vrancea, unde a fost tuns în monahism cu numele de Alimpie de către starețul Dimitrie și a rămas timp de doi ani. Apoi s-a dus la Muntele Athos şi s-a stabilit în schitul românesc Prodromu, unde se nevoiau peste 80 de sihaştri români. Aici a deprins meşteşugul nevoinţei duhovniceşti de la cei mai aleşi călugări athoniţi, ajungând vestit în schit pentru postul şi osteneala lui. Tot aici a primit tunderea în monahism şi s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al neîncetatei rugăciuni.
După aproape cincisprezece ani de sihăstrie în schitul Prodromu, bunul nevoitor a trăit încă patru ani de zile în Mănăstirea Esfigmenu. Aici primeşte marele şi îngerescul chip al schimniciei sub numele de Antipa şi este hirotonit diacon. Astfel, înmulţind ostenelile şi privegherile de toată noaptea, Cuviosul Antipa era cinstit în tot muntele ca mare sihastru şi lucrător al rugăciunii lui Iisus. Se învrednici-se încă şi de darurile vindecării bolilor şi al înainte-vederii.
Din anumite şi binecuvântate pricini, în anul 1860 Cuviosul Antipa a părăsit Muntele Athos şi s-a reîntors în Moldova. Dar după trei ani a plecat să se închine la moaştele cuvioşilor părinţi de la Kievo-Pecersca, dar şi c-o oarecare misiune spre acele locuri. De aici, prin Pronia Divină, a ajuns la mânăstirile din nordul îndepărtat, sălăşluindu-se în anul 1865, pentru o nevoinţă mai desăvârşită în vestita Mănăstire Valaam, aflată pe o insulă din lacul Ladoga, aproape de hotarele Careliei (Finlanda). Această mănăstire fiind izolată de vâltoarea tulburătoare a lumii deşarte, a fost exact locul cel mai iubit de Cuviosul Antipa, iubitorul de linişte şi înstrăinare, loc în care şi-a sfinţit cu adevărta viaţa sa prin osteneală neîntrecută.
În Mănăstirea Valaam, Cuviosul Antipa s-a nevoit 17 ani de zile, învrednicindu-se de darul preoţiei. Cea mai mare nevoinţă a lui era rugăciunea cea de foc a inimii, prin care neîncetat slăvea pe Dumnezeu, izgonea gândurile cele necurate şi gusta din bucuriile cele negrăite ale Duhului Sfânt. La aceasta adăuga post îndelungat, privegheri de toată noaptea, lacrimi, metanii şi alte neştiute osteneli duhovniceşti. Săvârşea încă adesea dumnezeiasca Liturghie şi se ruga mult pentru lume şi pentru ţara în care s-a născut. Într-o asemena duhovniciască osteneală, cunoscându-şi cu trei zile mai înainte sfârşitul său pămâneasc, la 10/23 ianuarie 1882, în vârstă de 66 de ani, pe când ucenicul îi citea Acatistul Maicii Domnului, Cuviosul Antipa, şi-a dat sufletul cu pace în braţele Mântuitorului Hristos, pe care la iubit şi la slujit cu dragoste întreaga sa viaţă.
În anul 1883, văzând părinţii Mănăstirii Valaam că ieroschimonahul Antipa este venerat de ucenici şi de credincioşi ca sfânt, au rânduit să i se scrie viaţa, spre lauda lui Dumnezeu şi folosul sufletesc al credincioşilor. Astfel, ieroschimonahul Pimen, ucenicul său de chilie al Cuviosului Antipa, scrie în acelaşi an nevoinţa părintelui său duhovnicesc, intitulată „Vrednica de pomenire viaţă a ieroschimonahului Antipa”.
În anul 1906, cunoscând sfinţenia vieţii sale, călugarii din Sfântul Munte Athos l-au trecut pe Cuviosul Antipa de la Calapodeşti în rândul sfinţilor. Sfintele sale Moaşte se află la Mănăstirea Valaam, iar sfinte oseminte din sfinţitul său trup se află în mai multe sfinte locaşuri, inclusiv în ţara noastră (la Mănăstirea Suruceni şi la Mănăstirea Sireţi), cinstite fiind de lumea cea credincioasă a Ortodoxiei, pentru care creştinii se bucură de minuni săvârşite prin mijlocirea înaintea lui Dumnezeu, a Cuviosului Antipa.
Fericimu-te pe tine, Cuvioase Părinte Antipa şi cinstim sfântă pomenirea ta, povăţuitorului al călugărilor şi împreună vorbitoru-le cu Îngerii!!!
Material selectat de
Preotul Ştefan RÎMBU
