Aş vrea să mă opresc puţin asupra celor două persoane care L-au întâmpinat pe Hristos în templu: Sfântul Simeon, om „drept şi temător de Dumnezeu”, după cum zice Scriptura, şi Proorocița Ana. Amândoi erau înaintaţi în zile, însă amândoi purtau în inimă nădejdea mântuirii ce avea să vina şi aşteptau nestricăcioasa „mângâiere a lui Israel” (Luca 2,25), adică pe Hristos. Aceasta înseamnă că se împărtăşiseră de Duhul proorocesc al lui Dumnezeu şi ţineau aprins în ei darul acesta al proorociei.
Preoţia este şi ea un dar proorocesc pe care trebuie să-l păstrăm viu şi însufleţit până la sfârşit. Şi vom izbuti să-l păstrăm dacă vom avea mereu în inimă mângâierea cea nestricăcioasa a lui Dumnezeu. Iar când această mângâiere va prisosi în inima noastră, vom fi în stare să-i mângâiem şi pe ceilalţi, pe poporul lui Dumnezeu care caută ajutor de la noi. Drepţii Simeon şi Ana ne sunt pilde de viaţă, ei sunt oameni care în chip proorocesc s-au făcut părtaşi la preoţia împărătească a lui Hristos. Plini de nădejde, ei aşteptau mângâierea lui Israel la fel cum noi, poporul Noului Israel, aşteptăm ziua cea înfricoşată a celei de-a doua veniri a Domnului.
Lumea în care trăim, oricât ar fi ea de frumoasă, este ca un văl care ne desparte atât de împărăţia lui Dumnezeu cât şi de împărăţia întunericului. Uneori împărăţia întunericului îşi întinde bezna ei peste noi, alteori ajung până la noi razele strălucitoare ale împărăţiei luminii, care ne mângâie şi ne întăresc. Însă noi să păstrăm darul lui Dumnezeu în inimă aşa încât să putem sta înaintea Domnului în ziua aceea când El va clătina cerurile şi pământul. Atunci toate cele zidite vor pieri şi numai cele pecetluite cu harul nezidit al Crucii şi al învierii Lui vor dăinui veşnic.
Arhimandritul Zaharia Zaharou
Omul cel tainic al inimii
