Ori de câte ori auzim că un tânăr rătăceşte de la calea adevărului şi are o viaţă dezordonată din punct de vedere moral şi spiritual, ne întristăm, nu doar noi ca Biserică, ci şi întreaga societate. Însă, cei mai afectaţi de comportamentul dezordonat a unui tânăr, sunt bineînţeles părinţii, dar cel mai mult, fără îndoială, inima mamei este stăpânită de durere şi întristare, pentru că cel căruia i-a dat viaţă, se risipeşte şi se pierde în mocirla păcatelor, pe drumuri spinoase şi rătăcitoare, îndepărtându-se de la calea ce duce spre viaţa veşnică. Şi chiar dacă avem de suportat întristare preilejuită de căderile păcătoasă a tinerilor, pentru a nu cădea în abisul deznădejdii, Biserica, prin învăţătura şi vieţile sfinţilor, vine să ne sprijine cu exemple vii, de întoarcere şi îndreptare a tinerilor rătăciţi.
Unul din cele mai elocvente exemple în această privinţă, este cazul de întoarcere a Fericitului Augustin, pomenit pe 15 / 28 iunie. Din mărturiile agiografilor aflăm că Sf. Augustin s-a născut în anul 354, la Tagaste, orăşel din nordul Africii, într-o familie cu bună stare materială. Tatăl său, Patricius, era păgân iar mama sa Monica, era o femeie cu adevărat creştină, astfel a avut parte de o educaţie bună şi creştină. Crescând, a mers să înveţe la Madaura şi Cartagina. Dezlipit de casa părintească, dar mai ales scăpat de sub aripa ocrotitoare şi ochii veghetori ai maicii sale, tânărul Augustin, intrând în contact cu tineri dezordonaţi şi dedaţi păcatului, uşor a ajuns şi el victimă a viciilor practicate de tinerii cu care se împrietenise. Aşa se întâmplă de multe ori şi cu tinerii noştri, chiar dacă au avut o educaţie creştină în familia în care au crescut, totuşi, îndepărtându-se de casa părintească şi mai ales intrând în cârdăşie cu tineri vicioşi, devin şi ei asemenea. Nu întâmplător ne spune apostolul Pavel că: „Prieteniile rele, strică obiceiurile bune” (I Cor. 15, 33). Deci e foarte important să ştie tinerii cu cine pot şi trebuie să se împrietenească. Cuviosul Paisie Aghioritul vorbindu-le unor tineri le-a zis: „Ori cine ar fi cel cu care prieteneşti, dar dacă te duce la păcat şi te îndeamnă să săvârşeşti rele, nu îţi este prieten, ci duşman”.
Ne mai cugetând la legile morale şi la sfaturile pe care le primise în casa părintească de la mama sa, tânărul Augustin ducea o viaţă dea dreptul păcătoasă, iar la 18 ani deja avea un copil „din flori”, cum se mai zice popular. Mai sunt încă multe aspecte legate de viaţa Fericitului Augustin, dar nu ne vom opri la toate, ci încă la unul care este foarte important.
Tot acest dezmăţ care umplea viaţa lui Augustin, întrista pe multă lume, dar cel mai amarnic pe maică sa Monica. Împovărată de această durere şi din motivul că nu mai ştia ce să facă pentru întoarcerea şi îndreptarea fiului ei rătăcit, a mers, în Mediolan, la Episcopul de acolo Ambrosie. După ce Monica şi-a înfăţişat printre râuri de lacrimi, toată durerea sufletească, Sfântul Ambrozie îi spune câteva cuvinte, devenite – am zice noi – proverbiale, care aveau s-o întărească şi liniştească nu doar pe ea, ci pe toţi cei care aveau să fie în situaţii similare. Cuvintele spuse de Sfântul Ambrosie pot şi trebuie reţinute de toţi, dar mai ales de mame: „Niciodată fiul unor asemenea lacrimi nu o să piară.” Şi într-adevăr, încă fiind în Milano, tânărul Augustin dezamăgit de tot cei oferea lumea păcătoasă, leapădă toată răutatea păcatului. Nu la mult timp se botează, ducând după aceasta o adevărată viaţă însoţită de pocăinţă, despre care aflăm chiar din relatările sale, pe care le întâlnim în monumentala sa carte Confesiuni, unde îşi descrie întreaga viaţă păcătoasă şi tânjirea după Dumnezeu, pe care îl ruga zicând: „Doamne, ajută-mă să te iubesc, măcar cum am iubit păcatul”.
După aceasta, Fericitul Augustin, atât de îndreptat a ajuns prin pocăinţă în faţa lui Dumnezeu, încât în cele din urmă ajunge preot şi apoi episcop de Hipona (oraş în Algeria de astăzi). Iată cât au rodit rugăciunile aprinse şi lacrimile umilincioase ale Sfintei Monica, şi ce folos a adus nu doar pentru ea, ci pentru întreaga Biserică.
Parafrazându-l pe mitropolitul Augustin Kandiotis de Florina care spunea: „În spatele multor sfinţi întâlnim numaidecât o mamă credincioasă, care s-a ruga plângând”, putem spune şi noi că, „Dacă dorim ca tinerii noştri să meargă pe calea cea dreaptă, să lepede păcatul şi să ducă o viaţă creştină, trebuie să aibă în spatele lor pe cineva cu trăire creștină profundă. Și cine poate fi aceasta, decât dacă nu MAMA, care să se roage pentru ei, asemenea sfintei Monica, cum s-a rugat pentru fiul ei Augustin.
Legat de această întoarcere minunată la pocăință a fericitului Augustin, dar și de atitudinea îndureratei sale mame, Sfânta Monica, aş aminti cuvintele spuse de Părintele Cleopa: „Preoţii trebuie să aibă inimă de mamă pentru turma lor.” Și sunt convins că mult s-ar bucura Dumnezeu şi cât de folositor pentru mântuirea sufletului ar fi, dacă noi, toţi slujitorii bisericii, asemenea unei mame îndurerate, am căuta întoarcerea şi mântuirea, nu doar a tinerilor, ci a tuturor fiilor Bisericii. Şi dacă, asemenea sfintei Monica, atât mamele – pentru copii lor dezordonaţi, cât şi slujitorii – pentru toţii fii îndepărtaţi de Dumnezeu şi Biserică, ne vom ruga îndelung cu credinţă neclintită, vom avea parte şi noi de bucurie duhovnicească prilejuită, nu doar de întoarcerea celor rătăciţi, ci şi de creşterea sufletească a lor, aşa cum ne este adeverit de pilda grăitoare despre întoarcerea şi pocăinţa Fericitului Augustin.
Prot. Ştefan RÎMBU
