Folosul mersului la Biserică constatat de medici

Rezultatele unui studiu al Facultăţii de Medicina Erasmus din Rotterdam nu vor fi pe gusturile ateilor. Se confirmă statistic o teorie mai veche care spune că religia, indiferent de realitatea credinţelor propovăduite, are o utilitate sociala importantă. Participarea la activităţi religioase este un antidepresiv mult mai eficient pentru europenii de peste 50 de ani decât participarea la activităţi sportive, educaţionale sau politice.

Peste 9000 de europeni cu vârsta de peste 50 de ani au fost urmăriţi de cercetatori de-a lungul a patru ani, singura activitate asociată consistent cu o stare de bine fiind mersul la biserică. În schimb participarea la activităţi politice sau comunitare are un efect doar pe termen scurt, pe termen lung ducând la creşterea simptomelor depresive. Activităţile sportive sau alte activităţi sociale nu au nici un efect benefic.

Biserica pare să joace un rol social foarte important în scăderea frecvenţei depresiei de vârsta a treia, spune dr. Mauricio Avendano, unul dintre autorii studiului şi epidemiolog la The London School of Economics and Political Science (LSE).

Depresia nu este atât de meteo-sensibilă, mai constată respectivul studiu, dar este foarte influenţată de prosperitatea economică sau reţeaua sociala a individului. Europenii din sud (spaniolii şi italienii) sunt mai predispuşi la depresie faţa de cei din Scandinavia, Austria, Germania, Franţa şi Benelux. În ciuda stereotipului care-i prezintă pe sudici foarte sociabili, studiul constată că europenii din sud cu o vârstă de peste 50 de ani socializează în afara familiei mai puţin decât ceilalţi.

Sursa: Gânduri din Ierusalim