Ca să înţelegeţi mai bine lucrurile acestea, ascultaţi o istorioară cu mult tâlc: Un gospodar avea o ţarină foarte întinsă, dar toată era o baltă de apă şi nu mdea mai nimic. Atunci i-a venit în gând să o sece. Astfel a început să scoată apa cu găleată din ea. Dar truda lui a fost zadarnică, căci în curând apa a venit la loc. Atunci un om priceput şi înţelept l-a sfătuit, zicându-i: „Ca să scapi de apa de pe locul tău, mai întâi seacă izvoarele!” şi el a făcut aşa. După ce i-a secat izvoarele, balta s-a uscat, pământul s-a făcut bun de arătură şi încă… un pământ foarte bun, căci toată sămânţa pe care a semănat-o a rodit însutit. Aşa se întâmplă şi cu cele sufleteşti. Dacă vrei să seci mlaştina vieţii tale, frate creştine, dacă vrei să dai vieţii tale un duh nou ca să poţi face numai roade bune spre viaţa de veci, trebuie mai întâi să seci izvorul păcatelor tale: hulele şi băutura, glumele cele desarte, tutunul şi defăimările, invidia şi desfrânarea, poftele cele dobitoceşti, plăcerile cele lumeşti. Acestea sunt izvorul răutăţilor, acestea trebuie secate cu desăvârşire, dar astăzi, nu mâine, căci mâine poate ti prea târziu şi nu vei mai putea face poate nimic cu mâinile, cu picioarele şi cu gura ta, care se vor închide şi se vor lega pe veci.
Împreună construim Catedrala Episcopală!
Canonizarea Sfinților / blog
Noi Mucenici și Mărturisitori
Ziarul „Cuvântul ortodox”
Fii milostiv! Asociația eparhială ,,Caritate și Fapte Bune”
Mișcarea Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și Familiei Tradiționale.
- Să folosim internetul cu echilibru, discernămînt şi luciditate. Întâlnire de suflet cu tineri
În data de 19 februarie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, la invitația protoiereului Simion CULEAC, parohul bisericii ,,Sf. Ioan Botezătorul” din s. Pîrlița, r. Ungheni, protoiereul Nicolai BOIAN, președintele... Запись Să folosim internetul cu echilibru, discernămînt şi luciditate. Întâlnire de suflet cu tineri впервые появилась Pentru o familie fericită.
- Femeia înțeleaptă cântărește și înțelege mai bine valorile vieții
Femeia își schimbă des dispoziția, adesea după ce a văzut o colegă pe care o vede în altă ipostază. O mamă care stă acasă cu copiii poate face o criză de nervi atunci când... Запись Femeia înțeleaptă cântărește și înțelege mai bine valorile vieții впервые появилась Pentru o familie fericită.
- Internetul: între dependență și misiune; între adevăr și popularitate. Conferință cu tineri liceieni
În data de 6 februarie 2024, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni și cu bunăvoința dnei Director al liceului teoretic ,,I. Creangă”, din mun. Ungheni, dna Zinaida VRABIE, Preotul Nicolai Boian,... Запись Internetul: între dependență și misiune; între adevăr și popularitate. Conferință cu tineri liceieni впервые появилась Pentru o familie fericită.
- Să folosim internetul cu echilibru, discernămînt şi luciditate. Întâlnire de suflet cu tineri
Smerenia adevărată și pocăința desăvârșită sunt cele două vâsle ce ne ajut să înaintăm duhovnicește
Vezi toateMisiune
- Cuvinte duhovnicești
-
Cuvinte duhovnicești
A fi creştin înseamnă a te răstigni mistic în toată vremea
2024-04-26 05:43:19
-
Cuvinte duhovnicești
Pe Dumnezeu trebuie iubit nu pentru ceva, ci pentru că e Creatorul nostru
2024-04-26 05:30:34
-
Cuvinte duhovnicești
Iubindu-i pe vrăjmași, ești iubit de Dumnezeu
2024-04-25 06:19:27