Creştinul adevărat trebuie să fie nu doar bun, ci să fie şi unit cu Hristos prin Sfânta Împărtăşanie

 

Taina Sfintei Euharistii este hrana creşti­nului. Acesta se hrăneşte şi cu rugăciunea, şi cu Cuvântul lui Dumnezeu, dar mai concret, mai substanţial şi mai dumnezeieşte se hrăneşte cu Dumnezeiasca Euharistie. Şi nimic nu-l sfinţeşte mai mult pe om decât Taina Sfintei Împărtăşanii.

Când creştinul primeşte darurile Sfântului Duh, cugetă duhovniceşte, se roagă şi se hrăneşte cu Trupul şi Sângele lui Hristos, devine ceea ce este Hristos, se face asemenea lui Hristos.

Scopul nostru pe pământ nu este să devenim doar oameni buni. Oricât de bun ar deveni cineva, dacă nu se uneşte cu Hristos, dacă Acesta nu sălăşluieşte înlăuntrul lui, dacă nu-l preface şi nu-l schimbă, acel cineva este egal cu zero.

Însă să ştiţi că Sfânta Împărtăşanie e o sabie cu două tăişuri. Nu trebuie doar să ne împărtăşim formal, ci să fim atenţi, să împlinim voia divină! Creştinul trebuie să aibă înlăuntrul lui smerenie şi simţire duhovnicească. Dacă nu vei avea acestea în suflet, te vei împărtăşi nu spre folos, ci spre osândă.

Dacă vei avea în suflet credinţă şi dragoste faţă de Sfânta Împărtăşanie, vei fi ajutat să devii mai smerit, vei vedea mai uşor neputinţele şi păcatele tale şi te vei pocăi pentru ele. Vei fi ajutat să crezi mai mult în Hristos, să vezi cât de zadarnică este lumea, cât de deşarte sunt toate lucrurile care ne leagă de ea. Dacă Sfânta Împărtăşanie nu aduce în suflet acestea, sau şi alte schimbări spre mai bine, atunci ceva nu merge bine. Înseamnă că starea ta sufletească nu este cea potrivită, nu conlucrezi şi nu răspunzi pe măsura harului Trupului şi Sângelui lui Hristos.

Arhim. Simeon Kraiopoulos

„Adame, unde eşti?” Despre pocăinţă

Editura Bizantina, Bucureşti, 2008