Cine dintre noi mai vrea astăzi să-l urmeze pe Hristos

Cu totul neobişnuită ne apare întâmplarea pe care ne-o pune înainte Sfânta Evanghelie de astăzi. Mântuitorul abia coborâse din munte, unde postise 40 de zile, fusese ispitit de diavolul şi se pregătea să-Şi înceapă lucrarea dumnezeiască. Nu făcuse minuni, nu vorbise mulţimilor cu putere, era foarte puţin cunoscut. Umblând într-o zi pe lângă Marea Galileii, vede doi fraţi, Petru şi Andrei, aruncându-şi mrejele, căci erau pescari. „Veniţi după Mine”, îi cheamă El, „şi vă voi face pescari de oameni.” Iar ei, la fel ca și ceilalți apostoli, ne spune Sfânta Evanghelie, îndată lăsându-şi mrejele, au mers după Dânsul.

Neobişnuită, zic, ni se pare întâmplarea, pentru că cine dintre noi, astăzi, ar fi în stare să facă la fel ca cei patru pescari săraci de lângă Marea Galileii? Cine, aflându-se la lucrul său, la biroul său, la munca sa, în pădure, pe ogor, şi venind un tânăr şi zicându-i, „Lasă-ţi plugul pe brazdă, că-ţi făgăduiesc un seceriş mai bogat; lasă-ţi maşina şi vino cu mine, că sufletul este mai de preţ decât toată lumea“; cine, zic, şi-ar lăsa toate, şi casă şi părinţi şi copii şi să se ia după un tânăr, despre care au auzit doar câteva lucruri?

Hristos ne cheamă şi pe noi, ca pe cei patru pescari: „Veniţi după Mine!” Dar numai acela poate deveni ucenic asemenea lor, care-L ascultă şi-L urmează ca şi ei, fără zăbavă, îndată, părăsindu-le pe toate.

Celor patru pescari, Mântuitorul nu le era cu totul necunoscut. Doi dintre ei, Ioan şi Andrei, fuseseră ucenicii lui Ioan Botezătorul şi-l auziseră când a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii.” Ba au stat o zi întreagă împreună cu El, după care Andrei a alergat la fratele său Petru, ca să-i spună: „Am aflat pe Mesia, ce se zice Hristos!”. Înspre ziua în care i-a chemat Hristos, Petru şi Andrei pescuiseră toată noaptea, fără să prindă nimic. „Depărtează luntrea la adânc şi dă cu năvodul”, îi îndeamnă Domnul de pe ţărm, iar ei, ascultând, au prins două luntri pline de peşte. Uimiţi de minune şi cu inimile lor simple şi curate, pescarii au simţit că Cel ce-i chema nu era un om obişnuit. De aceea, cu desăvârşită încredere, ei lasă şi luntri şi mreje şi familie şi merg după Dânsul. În această încredere totală stă taina uceniciei în Hristos. Această încredere ne lipseşte nouă, de suntem zăbavnici şi îndoielnici.Dacă Domnul ne-a spus că nici un păr din cap nu cade fără ştirea lui Dumnezeu, cum de ne îndoim că El nu o să Se grijească de noi, când însuşi ne-a asigurat că ne poartă de grijă mai mult decât păsărilor cerului şi florilor câmpului, care sunt aşa de frumoase şi nu duc nici o lipsă?

Încredere totală în Dumnezeu că El ne poartă grijă de-a pururi în toată vremea şi în tot locul, că nimic nu se petrece în viaţa noastră fără ştirea şi îngăduinţa Lui: iată izvor de putere şi de mântuire. Înarmaţi cu această încredere, mucenicii au biruit pe cei ce-i chinuiau, cuvioşii au răbdat nevoinţele pustiei şi asupririle bântuielilor drăceşti; cu această încredere nemărginită, pescarii au lăsat toate şi au urmat lui Hristos. Şi El ne-a asigurat că cel ce caută mai întâi împărăţia Cerurilor nu va duce lipsă de nimic, fiindcă mai degrabă va uita o mamă pe pruncul său de la sân, decât va uita Domnul pe cel ce-L caută de Dânsul.

Cu această încredere neîmpuţinată în Mântuitorul, să răspundem şi noi la chemarea Lui, fără zăbavă şi părăsind obiceiurile păcătoase de până acum, ascultând îndemnul stăruitor al Bisericii, la sfintele slujbe: „Pe noi înşine şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.” Numai aşa putem fi adevăraţi ucenici ai Lui şi numai ca ucenici ai Lui ne vom putea învrednici să ne împărtăşim de făgăduinţa Lui cea plină de bucurie:„Unde sunt Eu, acolo va fi şi sluga Mea.”

 Părintele Petroniu de la Prodromu