Ce ar trebui să avem în minte și să facem în situația politică actuală?

Noi nu știm toate motivele și adevărurile conflictelor lumii acesteia și nici nu este nevoie să știm. Doar se cuvine să ne rugăm cu o inimă plină de compătimire pentru pacea lumii și pentru toți. Nu luăm partea nimănui, pentru că fiecare va răspunde pentru crime, iar noi nu voim să fim părtași la ele și să ne atragem osândă. Dacă ne rugăm pentru cei ce greșesc mai mult, împlinim porunca de a-i iubi până și pe vrăjmași. Iar dacă ne rugăm pentru cei care au mai multă dreptate, bine facem. Așadar, nu putem greși dacă ne rugăm ca Dumnezeu să îi mântuiască pe toți și să dăruiască pace lumii.

Mai ales pentru noi, preoții și monahii, este foarte important să nu luăm deloc atitudine politică, pentru că noi oferim jertfa lui Dumnezeu, Sfânta Liturghie, pentru întreaga lume; iar dacă ținem partea unora iar altora le suntem împotrivă, atunci jertfa noastră se zădărnicește.

Eu cred că atunci când este război, cel mai bine este să nu fim părtinitori, ci să avem compătimire și să ne rugăm ca Domnul să-i cruțe pe toți de suferință. Dacă vreau ca Liturghia mea să aibă valoare, trebuie ca nimeni să nu lipsească din inima mea atunci când stau înaintea altarului lui Dumnezeu și Îi spun: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate.”

Arhimandritul Zaharia Zaharou