Calea duhovnicească a fiecărui om începe de la pocăinţă. Dacă sufletul va suspina şi va striga către Dumnezeu, atunci El îi va trimite un Moise duhovnicesc care îl va izbăvi din robia egipteană. Însă fie ca mai întâi să strige şi să implore, şi atunci va vedea începutul izbăvirii.
Acesta este doar începutul nevoinţei. Acordul liber trebuie încercat prin multe necazuri. Aşa a rânduit Dumnezeu: calea care te conduce la viaţa veşnică să fie presărată cu multe necazuri, cu greutăţi şi suferinţă împreună cu cele mai amare încercări. Calea către mântuire este îngustă şi grea, căci e calea omului liber… Omul nu trebuie şi nu poate – nu îndrăzneşte – să nădăjduiască în sine însuşi şi să-şi exagereze puterile, căci puterea înfăptuirii aparţine lui Dumnezeu. Însă harul acţionează doar în sufletele care îşi dau acordul. Şi puterea lui Dumnezeu dă loc libertăţii, ca să se descopere voia omului.
Omul păstrează totdeauna libertatea de a se pune în concordanţă cu Duhul Sfânt sau a neglija darurile Lui. De aceea totdeauna se cer priveghere şi încordarea voinţei, şi totdeauna trebuie să rămână nemulţumirea de sine. Iată semnul adevăratei vieţi mântuitoare: oricât te-ai osteni, oricâte fapte drepte şi mântuitoare ai săvârşi, să rămâi la gândul că încă nu ai făcut nimic… Este mare ispită şi pericol să consideri că progresezi, să te consideri intrat în limanul lipsit de primejdii, pentru că părerea de sine este moarte duhovnicească…
Condiţia obligatorie a desăvârşirii sufleteşti: dacă cineva nu se va încredinţa în totalitate căutării dragostei lui Hristos şi nu-şi va concentra toate eforturile în acest scop, pentru acela e cu neputinţă dobândirea Duhului Sfânt. Şi, mai mult decât toate, e necesară renunţarea interioară: principala armă pentru luptător şi ascet stă în faptul de a se urî pe sine însuşi, a renunţa la sufletul său, a se mânia împotriva lui, a-l mustra, a se împotrivi obiceiurilor şi dorinţelor sale, a se opune gândurilor, a se lupta cu sine însuşi.
Această luptă lăuntrică este doar începutul curăţirii sufletului, este doar pregătirea cămării pentru Domnul. Sensul şi culmea nevoinţei îl reprezintă dobândirea Duhului Sfânt, sălăşluirea Domnului în sufletul nostru.
Schiarhimandritul Kirik Maximov
Cum să te mântuiești în lumea contemporană
