Cuvântul lui Hristos e cel mai tainic cuvânt; e neapropiat, nepătruns chiar şi pentru inteligenţele cele mai vaste şi, în acelaşi timp, e atât de simplu şi de limpede, încât e la îndemână până şi pruncilor.
Cuvântul lui Hristos ne este atât de aproape, e atât de uşor de înţeles, atât de firesc, atât de adânc înrudit cu inima noastră omenească, şi totuşi nu este îndoială că întrece infinit puterile naturii create: e dumnezeiesc, neînţeles, suprafiresc şi, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „nu este nici al unui om, nici după om” (Ga 1,11-12).
Adresat omului liber, cuvântul lui Hristos e blând, nu face violenţă dar, în acelaşi timp, ca un cuvânt cu autoritate absolută, cuvânt al singurului Stăpân a tot ce există, e nesfârşit de puternic. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”, spune Hristos (Mt 5, 8).
Primit cu credinţă profundă, cuvântul lui Hristos îl duce pe om la viaţa veşnică pe o cale în care acesta va întâlni multe lucruri neobişnuite, necunoscute celor ce nu-L urmează pe Hristos. Pe această cale sublimă se descoperă omului tot ceea ce poate încerca şi cunoaşte în existenţa lui. Cuvântul lui Hristos e un foc care pune la încercare tot ceea ce se află în om şi, în general, în existenţa lumii, căci, aşa cum mărturiseşte Apostolul, „nici o făptură nu îi este ascunsă” (Evr 4,13).
Cuvântul lui Hristos e duh şi viaţă veşnică, plinătate de iubire şi bunătate cerească. Cuvântul lui Hristos e Lumina dumnezeiască necreată. El se adresează nu raţiunii discursive superficiale, ci inimii adânci a omului, şi cel care îi deschide inima până în adâncul ei ultim pentru a primi cu vrednicie această Lumină dumnezeiască, pentru a se uni cu ea, acela se face asemenea lui Dumnezeu.
Cuviosul Sofronie Saharov
