Iată, iubiţilor, este deja a patra zi de când postim şi a patra zi de când mergem la dumnezeieştile slujbe ale Postului Mare. Postirea aduce, oare, folos sufletului nostru? Fiecare dintre noi trebuie să-şi pună întrebarea aceasta şi să ia astfel aminte la inima sa, ca să vadă dacă este in ea schimbarea cea sfântă, dacă incetează să mai iubească şi să mai facă păcatul. În continuare, trebuie să ne dăm seama: slujba are vreo înrâurire asupra noastră, încât ieşim din biserică într-o stare evlavioasă, ori trece ca ceva străin, încât stăm în biserică plini de o nepăsare rece, ne rugăm doar din obişnuinţă, făcând metanii fără a avea frângere de inimă pentru păcate? Aşadar, iubiţi fraţi, trebuie neapărat ca în sfânta lucrare a postirii să ţinem socoteala: merge cu spor, osteneala noastră, nu se iroseşte? Ţinem socoteală în lucruri lumeşti, care adeseori nici nu sunt însemnate: şi atunci, de ce să nu privim cu ochi cercetător această lucrare sfântă?
Fiecare dintre noi să pună stăpânire pe inima sa. Trebuie să, se ia aminte la inimă cel mai mult, acolo este tot răul omului sau, mai bine zis, tocmai ea este omul cel păcătos, potrivnic lui Dumnezeu, este atelierul păcatului. Tocmai inima noastră, iubiţilor, s-a întors cu totul de la Dumnezeu, Făcătorul său, către lume şi către înşelările ei; tocmai în ea sunt toate poftele noastre, toate patimile noastre, tot ce este potrivnic lui Dumnezeu.
Să nu ne temem însă de greutăţi: ceea ce este pentru noi lucru greu şi cu neputinţă este lucru uşor de făcut pentru Dumnezeu: la Dumnezeu toate sunt cu putinţă (Mt. 19, 26). Gândiţi-vă că poate mulţi dintre voi postesc acum pentru cea de pe urmă dată şi că moartea îi va lovi în curând, pe neaşteptate. De aceea, să vă întăriţi în nevoinţa postirii voastre, şi să vă rugaţi cât mai sincer atât în biserică, cât şi acasă.
Sfântul Ioan de Kronstadt
Cuvinte la Postul Mare
Editura Sophia, Bucuresti, 2013
