În Biserica noastră Ortodoxă, nimbul de sfinţenie al Sfintei Fecioare Maria străluceşte mai presus decât nimbul tuturor Sfinţilor, căci ea este mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii.
Sărbătoarea de astăzi o cunoaştem sub numele de „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. Se numeşte aşa pentru faptul că aceea care este mai înainte de naştere Fecioară şi după naştere Fecioară, în biserica cea Sfântă se aduce.
Este bine să cunoaştem rostul şi semnificaţia sărbători Intrarea în biserică a Maicii Domnului, pentru ca viaţa noastră să crească şi să sporească în sfinţenie, să devină mai curată, mai îmbunătăţită, mai apropiată de Dumnezeu.
Era un obicei vechi la iudei ca pruncul cel întâi născut să se închine la Casa Domnului, la templul din Ierusalim. Bătrânii Ioachim şi Ana făgăduiră în taină înaintea Domnului că, de li se va dărui o odraslă, băiat sau fată, să fie încredinţată Domnului la templul din Ierusalim.
După naştere, prunca Maria a petrecut trei ani în liniştea casei părinteşti. Iar după acești trei ani, prunca Maria urma să părăsească liniştea netulburată de griji a căminului părintesc. La această vârstă fragedă, când copilul este mai drăgălaş, iar prin gingăşia şi voioşia lui firească poate să descreţească fruntea îngrijorată a părinţilor, alungându-le supărarea şi apăsarea de pe inimă, bătrânii părinţi s-au lipsit de această bucurie omenească şi au dus pe prunca Maria, potrivit făgăduinţei făcute, spre a fi închinată templului din Ierusalim.
La templul din Ierusalim, Maria a fost încredinţată arhiereului Zaharia, ca prunca să vieţuiască în legea cea sfântă. Acest moment îl sărbătoreşte azi îndeosebi Biserica lui Hristos, intrarea în biserică a Sfintei Fecioare şi pregătirea ei din timp pentru putea deveni tabernacolul Dumnezeului celui viu, a Domnului Hristos.
Pe unii ne-ar împinge poate curiozitatea să mai aflăm cum a petrecut Sfânta Fecioară anii copilăriei sale la templul din Ierusalim, învăţatul iudeu Iosif Flaviu ne spune că pe lângă templul din Ierusalim se construiseră imobile cu trei caturi, (etaje) în care se aflau locuinţe pentru personalul slujitor al templului, leviţi, preoţi şi arhierei. Tot aici se mai aflau locuinţe separate pentru văduvele consacrate Serviciului religios şi pentru fecioarele închinate templului (Antiquitates Iudaicae, lib. VIII, cap. 33). În mijlocul acestor persoane consacrate templului a vieţuit şi Sfânta Fecioară sub supravegherea preoţilor, rugându-se neîncetat, citind Sfânta Scriptură şi lucrând cu mâinile în orele sale libere.
Către vârsta de 14-15 ani, după legea iudaică, fecioarele consacrate puteau să părăsească templul şi să meargă în familiile cărora aparţineau, spre a se căsători, ca şi celelalte fecioare.
Sfânta Fecioară Maria însă, făcu cunoscut arhiereilor şi preoţilor că părinţii ei de la naştere au închinat-o lui Dumnezeu, iar acum, devenită mare, ea însăşi a făcut făgăduinţă lui Dumnezeu de a trăi toată viaţa în sfântă şi curată feciorie. Pentru păstrarea nevătămată a făgăduinţei sale, ea a fost logodită cu rudenia sa, bătrânul şi dreptul Iosif, trecut de optzeci de ani, cunoscut pentru viața lui sfântă.
Dumnezeu a plăsmuit pe Sfânta Fecioară nu numai cu frumuseţe trupească, ci mai ales a împodobit-o cu frumuseţea nepieritoare a sufletului, curăţind-o de păcate şi pregătind-o din pruncie să fie vas primitor al darurilor Sfântului Duh. I-a luminat mintea, pentru a o face capabilă să primească cunoştinţa adevărului; i-a încălzit simţirea cu focul dragostei dumnezeieşti; i-a aprins voinţa de dorirea şi săvârşirea binelui. Prin revărsarea harului şi puterii Sfântului Duh, Dumnezeu a pregătit-o treptat şi sufleteşte pentru a o face cel mai curat templu al Dumnezeului celui întrupat. De aceea şi pictorii se întrec în a zugrăvi chipul Sfintei Fecioare în trăsăturile cele mai frumoase, cele mai distinse, vrednice de Maica lui Dumnezeu.
Așadar, Sfânta Fecioară Maria s-a făcut pod care ne trece de la cele pământeşti la cele cereşti, scara lui Iacob pe care se suiau şi coborau îngerii. Ea este numită grădina desfătării, locaşul bucuriei, luceafărul zorilor, raza zilei, veselia tuturor neamurilor, învăţătoarea credincioşilor, cunoştinţa harului, bucuria celor pământeşti şi a celor cereşti, îndrăznirea muritorilor către Dumnezeu, tămâia rugăciunii, călcarea rătăcirii şi amăgirii diavoleşti, căderea demonilor, limanul sufletelor, curăţirea a toată lumea, acoperământul lumii cel mai înalt decât cerul, începătoarea renaşterii, deschiderea uşilor paradisului, cheia împărăţiei lui Hristos.
Intrarea în biserică a dumnezeieştii Fecioare cea plină de har este îndoită: una văzută, cea de pe pământ, care s-a făcut în templul din Ierusalim; alta nevăzută, aceea din Biserica triumfătoare, unde Sfânta Fecioară se află în fruntea cetelor Sfinţilor, a îngerilor şi Arhanghelilor, a Heruvimilor şi Serafimilor. Cea dintâi a umplut de slavă templul lui Solomon; cea de-a doua umple de slavă cerul, templul cel nefăcut de mână al lui Dumnezeu.
Trebuie să mai spunem la această Sfântă Sărbătoare că cei ce împlinesc legea Domnului, aşa cum au împlinit-o bătrânii și drepţii Ioachim şi Ana cu prunca lor Maria, Dumnezeu nu-i părăseşte, nici pe ei, nici pe copiii lor.
Diac. Ioan Rămureanu,
Glasul Bisericii nr. 11, 1956, pp. 599-603
Sursa: Doxologia.ro
