Stimate cadre didactice,
dragi studenți și iubiți elevi,
Întrucât suntem la începutul noului an de învăţământ, ţin să adresez cu această frumoasă ocazie, tuturor elevilor, studenţilor şi profesorilor un mesaj de felicitare şi urări de bine, dorindu-Vă multă sănătate, perseverenţă, ajutor de la Dumnezeu în realizarea programelor educaţionale şi atingerea obectivelor propuse pe tărâmul cunoștințelor.
Elevilor și studenților le dorim sete de carte şi dorinţă de a se afirma prin cunoştinţe multe în plan intelectual, pentru a aduce bucurie părinţilor şi profesorilor care nutresc veleităţi de a-i vedea cât mai înţelepţi, dar şi cuminţi, ca mai apoi să devenă oameni buni ai societăţii şi creştini adevăraţi ai Bisericii Ortodoxe.
Iar stimaţilor profesori și învățători le dorim putere şi răbdare în munca nobilă pe care le-a încredinţat-o Dumnezeu. Munca profesorilor este foarte apropiată de cea a slujitorilor bisericii sau poate chiar se completează una pe alta, pe alocuri. De aceea, aşa cum afirma un mare scriitor: ,,Nu putem vorbi de Biserică fără de şcoală, şi mai ales de şcoală fără de biserică”.
Astăzi, când cu părere de rău, mulţi copii sunt vitregiţi de grija şi educaţia directă a părinţilor, Dumnevoastră, Stimate cadre didactice, Vă revine şi sarcina de a suplini cumva şi rolul de părinte. De aceea, nu greşim dacă vom afirma şi noi ce spunea marele om de cultură și istoric prin excelență, N. Iorga: ,,Profesorul este al doilea părinte pentru copil”.
Totodată, îngăduiți-mi să vin cu-n îndemn creştinesc atât către Stimaţii Profesori, cât şi către dragii elevi, spunându-Vă părintește, ceea ce ne învață Înţeleptul Solomon: ,,Dacă vrem ca Dumnezeu să nu uite de noi, mai întâi noi să nu uităm de El”, or, pe parcursul anului de învăţământ, realizările vor fi la nivel înalt şi obiectivele vor fi atinse doar dacă veţi fi cât mai aproape de Dumnezeu mai ales prin rugăciune. Cu atât mai mult că şi Hristos ne spune: ,,Fără de Mine nu puteţi face nimic”.
Pe această cale țin să Vă reamintesc și faptul că Episcopia de Ungheni şi Nisporeni, dintotdeauna a avut o grijă sporită faţă de educarea tinerilor vlăstare ale Bisericii şi a societăţii. De aceea şi avem în cadrul Episcopiei două Departamente, cel al Învăţământului, şi cel al Tineretului, prin intermediul cărora contribuim la îmbunătăţirea educaţie moral-spirituală a elevilor şi tinerilor, și prin care venim în sprijinirea tuturor cadrelor didactice.
Bunul Dumnezeu să-şi reverse din plin, atât peste stimaţii profesori, cât şi peste dragi elevi, binecuvântările Lui pline de Har şi Înţelepciune, pentru a prospera pe drumul cunoştinţelor în noul an de învăţământ ce începeţi să-l parcurgeţi.
Cu arhiereşti binecuvântări şi grijă părintească
+ PETRU
Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni