Omul are libertatea ca să se opună diavolului și provocărilor acestuia, dar nu are puterea să-și stăpânească cu totul patimile. Sfinții toți au luptat cu poftele lor; le purtau în ei, dar nu se supuneau lor. Cine își închipuie că poate, prin propria lui putere, să-și stăpânească prilejurile de păcătuire se înșală, nu se cunoaște destul de bine. Numai Dumnezeu păzește casa sufletului nostru. În zadar credem noi că stăm de strajă și o păzim singuri, fără ajutorul Lui. Nimeni nu poate să calce singur „peste șerpi și peste scorpii”(Luca, 10, 19), fără ajutorul Domnului. Iisus Însuși ne-a învățat să-I cerem Tatălui să nu ne ducă în ispită, ci să ne izbăvească de cel rău. Numai El poate să o facă, noi nu.
Cursele vicleanului sunt atât de subtile și de nesimțite de om, încât neîncetat am cădea în ele dacă Domnul nu ar privi de sus și nu ne-ar ajuta să le biruim. Împotriva duhurilor rele numai un duh poate lupta, și numai un duh mai puternic decât ele. Acesta este Duhul Sfânt. Duhurile noastre sunt deja stricate, de la Adam, și nu sunt în stare să lupte cu duhurile întunericului. Numai cei ce s-au curățit de tot, prin nesfârșite lupte, pustnicii și anahoreții pustiului au putut să dea lupta direct cu puterile răului. Inimile noastre însă sunt legate încă de pământ; nu ne-am jertfit încă poftele și nu ne-am dezlegat de lume.
Suntem departe, încă în Egipt și n-am primit țara făgăduită, unde curge lapte și miere. Încă nu ne-am frământat cu aluatul sincerității, ci zăcem în aluatul răutății. Încă nu ne-am dezbrăcat de omul cel vechi și nu ne-am îmbrăcat cu omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu; încă n‑am ieșit din stricăciune și n-am intrat în sfințenie. Încă nu purtăm chipul cel ceresc și încă nu ne rugăm în duh și adevăr pentru a putea stăpâni păcatul care este în noi. Nu ne-am schimbat încă mintea, mai gândim și raționăm ca toată lumea, semănăm încă mult cu restul lumii.
În noi încă domnește duhul sclaviei, iar nu duhul fiilor lui Dumnezeu. Încă nu am devenit temple ale Duhului Sfânt. Și toate acestea pentru că n‑am ajuns încă la Iubire pentru Mirele Ceresc. Cine își dă seama de măreția sufletului său trebuie să-și dea seama și de teribila lui cădere, din care nu se poate răscumpăra decât prin grele suferințe, asemenea lui Hristos. Cu El să suferim dacă voim să fim proslăviți împreună cu El, în Împărăția Sa cea Cerească.
Sfântul Macarie Egipteanul,
Pocăința sau întoarcerea la Dumnezeu
