Amintiţi-vă de timpul când eraţi la şcoală, când pe nesimţite aţi învăţat să citiţi şi să scrieţi; şi în viaţa duhovnicească se petrece ceva asemănător. Noi trebuie să ne ostenim şi să facem ceea ce am cugetat şi am înţeles. Ceea ce rămâne e lucrarea lui Dumnezeu; căci nu vedem cum în pământul inimii încolţeşte cuvântul vieţii aruncat acolo.
Nu încercaţi să vă vedeţi drept, ci cereţi întotdeauna: „Dăruieşte-mi, Doamne, să-mi văd greşelile mele şi să nu-l osândesc pe fratele meu!”.
Încearcă să trăieşti cu atenţie măcar o zi, analizează-ţi comportamentul, căci cine eşti tu în raport cu ceilalţi oameni?
Mai întâi, cunoaşte-te pe tine însăţi, apoi încearcă să petreci măcar o zi împotrivindu-te păcatului; vei vedea cât este de greu; şi aflând, vei învăţa să fii îngăduitoare cu neputinţele omeneşti şi nu vei osândi pe nimeni.
Osândirea şi sminteala sunt cele mai înfricoşătoare păcate care-l împiedică pe om să se mântuiască. Ambele îţi strică atât viaţa ta, cât şi pe a altora. Cât de mari sunt păcatele de neiertat pe care ni le iartă Dumnezeu, iar noi nu putem ierta puţinele păcate ale altora!
Arhimandritul Ioan Krestiankin,
Povăţuiri pe drumul crucii
