Cumpătarea este o virtute de mare valoare morală. Ea este o abținere nu de la cele interzise, ci de la cele permise, făcându-se deci în scopul îndreptării. Abținerea de la cele interzise nu este cumpătare, ci este respect față de lege. Este deci o mare virtute să te bucuri cu cumpătare de cele îngăduite, în scopul de a te îndrepta. Cumpătarea este o responsabilitate față de toate și este plăcută lui Dumnezeu.
Sfântul Vasile cel Mare definește cumpătarea astfel: „cumpătarea este un act de respingere a păcatelor, suprimare a patimilor, mortificare (asceză) a trupului, până și a celor mai firești dorințe și plăceri, este începutul vieții duhovnicești, mijlocitoarea bunurilor celor veșnice, cea care anihilează simțul central al plăcerii. Prin cumpătare înțelegem acea abținere de la cele permise trupului, făcută în scopul curățirii de patimi. Ea nu înseamnă privarea de la cele necesare, cum ar fi de exemplu mâncarea, pentru că aceasta ne-ar aduce sfârșit violent. Cumpătarea este o putere mare și bogată care ne conduce spre nestricăciune”.
Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune: cumpătarea este anihilarea treptată, până la anulare, a dorințelor.
Cumpătarea este o caracteristică bună și frumoasă a oricui, care lucrează pentru dobândirea virtuților. Ea este temelia tuturor virtuților și este prima care pregătește sufletele spre lucrarea virtuților.
Cumpătarea este un ghid de îndreptare, alcătuit spre eliberarea de patimile care au robit trupul, spre liniștirea instinctelor și a impulsurilor păcătoase, spre curățirea minții și pacificarea inimii. Cumpătarea îl împodobește pe cel ce o cultivă cu toate bunurile decenței și ale modestiei și îmbracă caracterul său cu strălucitoarea aură a harului ei.
Sf. Ierh. Nectarie de Eghina
