„Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul”. Aceste sfinte îndemnuri le auzim cântându-se încă de la Slujba Utreniei de la Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, adică de la începutul Postului Naşterii Domnului. Luându-le pe rând, aceste îndemnuri arată destul de limpede ce trebuie să facă adevăraţii creştini pe întreaga perioadă a postului, dar mai ales, sau măcar în preajma Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului.
Foarte puţini sunt, sau cu părere de rău, nici nu ştim dacă mai putem întâlni astăzi creştini care cu adevărat să se preocupe cum să-L întâmpine, cum să-I cânte şi cum să-L slăvească pe Cel care are să se nască, în noi, cum şi s-a născut odinioară în Betleem „pentru noi şi-a noastră mântuire”. E şi firesc să se ajungă la această tristă constatare, întrucât omul contemporan, a secularizat aproape la maximum Sărbătoarea Naşterii Domnului. Ori cum spunea Mitropolitul Bartolomeu Anania: am ajuns să avem o Naştere a Domnului, fără Dumnezeu. Şi dacă Hristos este exclus din sărbătoarea, atunci sigur că toată atenţia cade pe tot ce-l satisface pe om – vacanţe, case împodobite, mâncăruri alese, băuturi sofisticate, daruri impunătoare, vizite amicale şi altele asemenea.
Odinioară, un profesor de la o instituţie teologică a vrut să vadă ce înseamnă pentru elevii săi Sărbătoare Naşterii Domnului. Astfel, toţi primiră câte o foaie pe care scria Naşterea Domnului, apoi era trasă o linie şi în continuare elevii trebuieau să scrie ce înseamnă pentru ei această sărbătoare. Mare şi dureroasă i-a fost uimirea când văzuse că toată clasa scrise în dreptul Naşterii Domnului: brad împodobit, friptură, porct tăiat, curăţenie în casă, cadouri primite sau oferite, concerte şi altele. Doar unul scrise: Naşterea Domnului – venirea lui Dumnezeu pe pământ şi întâlnirea noastră cu El. Această întâmplare la sigur caracterizează atitudinea multor oameni faţă de, Sfânta, Slăvita şi Măreaţa Sărbătoare a Naşterii Domnului.
Fără a mai face un interogatoriu, doar dacă privim preocupările de bază a oamenilor în preajma sărbătorilor de iarnă, înţelegem uşor ce înseamnă pentru majoritatea societăţii Sărbătoarea Naşterii Domnului. Or, Hristos s-a născut în peştera sărăcăcioasă din Betleem, nu ca noi să alergăm prin târguri şi supermarketuri pentru a face cumpărături promoţionale, nici pentru a ne împodobi casa, geamurile şi bradul cu tot felul de beteli şi jucării, nici pentru a împlea frigiderul cu tot felul de bucate. Bineînţeles că e firesc să avem şi o pregătire pentru sărbătoare sub aspect material şi culinar. Dar este inadmisibil şi e păcat când ne pregătim doar aşa, nu şi sufleteşte.
Cât de mult s-ar bucura Hristos dacă vom face măcar, din inima noastră – o iesle, iar din suflet – o peşteră, în care să se nască. Deşi, noi, prin post, rugăciune, împărtăşanie şi alte fapte bune, ar trebui să facem din sufletul nostru un templu, un palat în care El să se nască. Sigur că toţi ne gândim cu nedumerire şi cu oarecare indignare: Oare chiar nu au putut să-i ofere oamenii Betleemului, Maicii Domnului o casă, cât de cât, în care să-L nască omeneşte pe Iisus? Sigur că puteau. Şi, dacă ar fi ştiu că Cel ce avea să se nască este Dumnezeu, la sigur îi oferiau cea mai luxoasă încăpere. Dar n-au ştiu. Noi, însă dragilor, de peste două mii de ani ştim sigur că Cel ce se naşte este Fiul lui Dumnezeu, care ne-a izbăvit de moartea veşnică, ne-a oferit atâtea daruri şi binecuvântări şi la biruit pe protivnicul mântuirii noastre, pe diavolul, dar cu toate acestea nu prea ne ostenim să-L primim să-i oferim pentru a se naşte într-un palat sau o casă, ci tot o peşteră şi aceea încă dacă. Or, de Sărbătoarea Naşterii Domnului noi nu comemorăm doar un fapt istoric, petrecut cu peste două mii de ani în urmă, ci după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, trăim din nou, fiecare în parte, naşterea lui Iisus. De aceea, încă de la începutul postului suntem îndemnaţi spre o pregătire corespunzătoare, căci Hristos, nu doar s-a născut, ci „se naşte”.
Astfel, împodobind bradul, să ne zicem: trebuie să-mi împodobesc şi sufletul cu tot felul de fapte bune. Umplând frigiderul, să ne gândim, oare ne este şi inima tot atât de plină cu bunătate, ierare, pace, blândeţe şi dragoste. Făcând ordine în casă, să ne gândim, oare în viaţa mea este tot atât de curat, cum este în casa, sau ba. Pregătind bucatele pentru oaspeţi, să ne zicem: dar lui Hristos ce-I ofer ca hrană, dacă vine în inima mea. Pregătind daruri şi cadouri pentru cei dragi, să ne aducem aminte, oare avem şi lui Hristos ceva să-I oferim, sau nu?
Deci iată dragii noştri, că Sărbătoarea Naşterii Domnului necesită şi o altă pregătire sau mai duhovniceşte exprimându-mă ar trebui să zic, necesită o cu totul altă pregătire, decât cea în care ne pierdem puterile. Şi, apropo, de aceea nici nu mai simţim deplin bucuria sărbătorii, fie că nu l-am primit pe Hristos să se nască sau chiar dacă l-am şi primit, nu mai avem putere să ne bucurăm de El, întrucât suntem sleiţi de tulburările şi grijile istovitoare, în care ne-am împotmolit în pragul Sfintei Srăbători a Naşterii Domnului.
Preotul Ştefan RÎMBU
