Sfântul şi Marele Post a fost rânduit nu numai pentru curăţirea noastră, ci şi pentru întărirea noastră în bine – nu doar pentru a pune început bun, ci şi pentru a ne mişca mai departe pe calea desăvârşire. Şi ca nu cumva careva, după ce s-a ostenit puţin în săvârşirea binelui sau a dus o vreme viaţă creştinească, să creadă că a făcut deja totul sau că a ajuns departe în calea spre desăvârşire, e bine să ne amintim de cartea cu învăţături mult folositoare a Sfântului Ioan Scărarul, numită Scara.
Nu intrăm în amănunte, cum şi când a fost scrisă această lucrare, ci vom arăta doar treptele ce ne-ar ajuta să urcăm pe treptele desăvârşirii. E bine să ştim că ceea ce a scris în această carte Sfântul Ioan, este în mare parte ceea ce a trăit el. Astfel, trebuie să înţelegem că şi noi putem păşi pe aceste trepte de nevoinţă duhovnicească, dacă dorim să fim, şi nu doar să părem, adevăraţi creştini.
Să nu gândească cineva: „Noi suntem mireni, trăim în societate, între oameni: cum putem adapta viaţa Sfântului Ioan la noi? Chiar dacă ar vrea cineva să îi urmeze pilda, nu va putea, fiindcă noi ne aflăm în cu totul alte circumstanţe”. E adevărat că noi nu putem străbate treptele desăvârşirii la fel ca Sfântul Ioan, dar le putem şi trebuie străbătute în altă formă, dar cu aceeaşi putere şi dorinţă.
Ceea ce este la sfântul Ioan părăsirea lumii şi retragerea în Mănăstirea Sinaiului, aceea este la noi părăsirea vieţii păcătoase şi pătimaşe şi întoarcerea minţii şi inimii spre a face pe placul lui Dumnezeu: fiindcă lumea este chip al vieţii pătimaşe şi păcătoase, iar mănăstirea este simbol al vieţii îmbunătăţite. Cel ce părăseşte păcatul şi ia hotărârea de a trăi în sfinţenie, acela face acelaşi lucru ca cel ce părăseşte lumea şi intră în mănăstire. Dacă în acest post v-aţi pocăit fără făţărnicie şi aţi luat hotărârea de a nu-L mai jigni pe Dumnezeu cu păcatele voastre, iată că v-aţi făcut următori ai Sfântului Ioan, rămâne doar să fiţi statornici în această hotărâre şi în împlinirea cerinţelor ei.
În mănăstire Sfântul Ioan a purtat osteneala ascultării sub povăţuirea unui stareţ-îndrumător. Iar mirenii, împlinind poruncile care hotărnicesc felul de viaţă al fiecăruia dintre noi ca familist, ca membru al societăţii civile şi ca fiu al Bisericii, se fac ascultători ca Sfântul Ioan. Fă ceea ce îţi spun poruncile, şi vei fi un bun ascultător. Eşti slugă? Împlineşte poruncile pentru slugi. Eşti tată sau mamă? Împlineşte poruncile pentru părinţi. Eşti fiu? Împlineşte poruncile pentru fii. Eşti judecător? Împlineşte poruncile privitoare la dreapta judecată. Eşti negustor? Negustoreşte aşa cum e porunca. Şi tot ce porunceşte Sfânta Biserică să împlineşti, de la cel mai mic lucru la cel mai mare. Toate acestea alcătuiesc ascultarea cea mântuitoare, când omul nu lucrează după voia sa, ci după cum este poruncit.
Sfântul Ioan a avut îndrumător. Cine sunt îndrumătorii voştri? Păstorii Bisericii. Mergi, întreabă şi ia învăţătură de fiecare dată, şi fă după povaţa lor. Ei nu vă vor grăi voia lor, ci poruncile Evangheliei şi rânduielile Sfintei Biserici. Iată: cel care în acest chip, părăsind păcatul, va începe să trăiască întru ostenelile facerii de bine şi împlinirii poruncilor lui Dumnezeu în toate privinţele vieţii sale, sub călăuzirea păstorilor legiuiţi, acela va fi următor al Sfântului Ioan.
Dar cum să-i urmăm liniştea Sfântului Ioan? Ce este liniştirea? Privind dinafară, este îndepărtarea de toţi şi petrecerea în singurătate; iar lăuntric – este îndepărtarea oricărei împrăştieri a gândului şi adunarea de sine înăuntrul inimii pentru a petrece acolo fără ieşire, doar înaintea feţei Atotvăzătorului Dumnezeu. Liniştirea cea dinafară nu ne este la îndemână şi la felul nostru de viaţă poate fi doar întâmplătoare; însă liniştirea lăuntrică ne e la îndemână.
Pe aceasta să v-o şi puneţi ca rânduiala, îngrijindu-vă în tot chipul a intra cât se poate de des în voi înşivă, în cămara voastră lăuntrică, şi acolo să staţi în singurătate doar înaintea lui Dumnezeu. Fie că sunteţi acasă, fie că sunteţi pe drum, la datorie sau în biserică, încordaţi-vă pentru a nu ieşi din inimă cu luarea-aminte şi a nu rupe ochiul minţii voastre de vederea feţei lui Dumnezeu: şi veţi fi sihastri, altfel spus isihaşti. Cerinţa de a petrece înăuntrul vostru liniştindu-vă se naşte în suflet ca urmare a ostenelii cu conştiinţă bună de a împlini poruncile lui Dumnezeu. Câtă vreme patimile şi deprinderile păcătoase rămân în suflet este cu neputinţă să avem liniştire lăuntrică. Osteneala facerii de bine şi a împlinirii poruncilor lui Dumnezeu smulge din firea noastră patimile şi deprinderile păcătoase. Atunci se naşte dorul de a fi una cu Domnul. Aşa începe liniştirea lăuntrică, ce este cu putinţă şi pentru familişti. Rămâne doar să vă continuaţi viaţa întru aceeaşi osteneală a facerii de bine, în tot chipul îngrijindu-vă şi rugându-vă să fiţi mai des în aceste stări, şi căutând ca ceea ce se întâmplă din când în când să devină ceva neîntrerupt.
În acest fel trebuie să împlinim şi celelalte învăţătuiri care ni le înşiruie Sfântul Ioan. Tot în acest fel să urcăm pe treptele nevoinţei creştine, pe scara care duce la Hristos Domnu, dăruitorul a tot binele şi ajutătorul tuturor ostenitorilor creştini.
Sfântul Teofan Zăvorâtul
