Vorbind despre rugăciunii, în primul rând, am putea spune că este un dialog între om şi Dumnezeu. În momentul rugăciunii, adică în dialogul nostru cu Dumnezeu, ar trebui să avem permanent un contact cu El, şi chiar să discutăm despre orice cu El. Să nu ne pară straniu acest lucru. De exemplu, ne gîndim: Ce-o să fac mâine, că trebuie să ajung acolo şi trebuie mai întîi să merg dincolo şi cum o să ajung? Dar dacă pui un „Doamne” în gîndul tău atunci cînd îţi faci un plan oarecare, deja totul devenit rugăciune: ,,Doamne, cum să ajung acolo, că trebuie mai întîi să merg dincolo şi nu ştiu cum o sa fac, dar te rog să-mi ajuţi Doamne!” Şi acestă rugaciune nu-i mai puţin importantă, nici mai puţin lucrătoare decât ceea ce numim, în general, rugăciune.
Trebuie să existe totuşi un moment, pe care ar trebui să-l înţelegem ca ceva privilegiat, când rugăciunea trebuie să fie lepădarea lucrurilor lumii ca să fim în intimitate cu Dumnezeu. Un student, de exemplu, în preajma examenului nu mă aştept să se roage două ceasuri în fiecare noapte şi două în fiecare dimineaţă. Dar ceva-ceva rugăciune şi cît de cît pocăinţă, trebuie să facă, pentru a nu pierde contactul cu Dumnezeu şi să se trezească după examen departe de Dumnezeu. Şi atunci, în măsura în care poate şi în felul în care are timp – cinci minute măcar, sau cît acolo – dar un moment cît de mic trebuie să acorde pentru a se regăsi în intimitatea cu Dumnezeu.
Noi ar trebui, în mod practic, să trăim cu Dumnezeu aşa cum trăiesc doi îndrăgostiţi. Ei îşi doresc să se întâlnească zilnic măcar cîteva minute. Dar dacă se întâlnesc, vor să stea cît mai mult. Iar cînd se despart, tânjesc unul după altul. Şi dacă unul pleacă la distanţă parcă se rupe ceva în el. Aşa ar trebui să fim noi cu Dumnezeu. Avantajul cu Dumnezeu este că, Dumnezeul nostru – aparent aşa de îndepărtat – niciodată nu-i departe. Zici „Doamne” şi chiar înainte să zici este cu noi, pentru că este în noi, chiar dacă nu mai putem să Îl descoperim acolo, din cauza neglijenţii şi a multor păcate pentru care nu ne mai pocăim sincer.
Iromonahul Rafail Noica
