Sfîntul Alexandru, al patrulea fiu al lui Iaroslav al II-lea Vsevolodovici, Mare Cneaz al Vladimirului, s-a născut pe 30 mai 1219 la Pereslavl-Zaleski, în regiunea Iaroslav. Întru cît era al patrulea pe linia de succesiune, se considera că nu avea nici o șansă de a urca vreodată pe tronul Vladimirului, dar Dumnezeu rînduise ca totuși să ajungă. Astfel, Sfîntul și binecredinciosul Alexandru Nevski a ajuns Mare Cneaz al Vladimirului și Novgorodului în secolul al XIII-lea, într-o perioadă cînd teritoriile locuite de ruși erau atacate de dușmani atît din răsărit, cât și din apus.
Într-o epocă de mari tulburări, Alexandru Nevski a fost un om care a apărat pămînturile și poporul său cu mare curaj și ale cărui acțiuni, deși puse sub semnul întrebării de unii istorici, au menținut cu succes integritatea teritorială a țării sale. Ca o consecință a actului său de supunere în fața Marelui Han mongol, Alexandru a fost în măsură să salveze atât cnezatele sale (Novgorod și Vladimir), dar și alte meleaguri rusești, de la dezastru.
Pentru credința și rugăciunile sale, Dumnezeu îl ajuta în timpul luptelor să devină învingător asupra păgînilor. Ca drept dovadă că așa se întîmpla, avem relatarea despre faptul că mai înainte de-o bătălie, la revărsatul zorilor, un străjer al său văzu pe sfinţii mucenici Boris şi Gleb. Iar sfîntul Boris rosti către sfîntul Gleb:
– Frate Gleb, să ajutăm pe cel de-un neam cu noi, pe prinţul Alexandru.
Descoperindu-i străjerul vedenia avută, sfântul Alexandru, întrucît era smerit, îi porunci să nu spună nimănui despre aceasta. Îmbărbătat de această descoperire, tânărul cneaz dimpreună cu oastea sa porniră împotriva duşmanilor şi îi nimiciră. După o biruinţă uimitoare ce-o avuse în urma unei lupte crîncene pe rîul Neva, primi supranumele de ,,Nevski”. Întru toate era de folos poporului, pe care rînduise Dumnezeu să-l conducă, de aceea și poporul îl cinstea foarte mult.
Cuprins de boală năpraznică, în drumul de spre Vladimir, îşi dădu sufletul în mâinile Domnului la mănăstirea Goroneţ, unde mai înainte de plecarea la cele veşnice îmbrăcă haina monahală cu numele Alexie, ca un fiu ascultător al Bisericii şi cald apărător al dreptei credinţe şi al poporului rus. Tocmai de aceea, la primirea veștii morții lui Alexandru Nevski, mitropolitul Chiril al Vladimirului, rostise către enoriașii adunați în catedrală: „Copiii mei dragi, aflați că soarele Rusiei a apus!”
Multe minuni şi arătări se săvârşiră la mormântul său, iar în 1380 fură aflate moaştele sale necuprinse de stricăcine, răspândind bună mireasmă şi săvârşind minuni până astăzi.
Trecerea sa în rândul sfinţilor se săvârşi în anul 1547 în vremea mitropolitului Macarie la Catedrala din Moscova. Iar pomenirea sa se săvârşeşte la 23 noiembrie/ 5 decembrie, (ziua înmormântării sale, 1263), și la 30 august/ 12 septembrie, (mutarea cinstirelor sale moaşte la Sankt Petersburg, 1724), precum şi la 30 mai (Soborul sfinţilor din Rostov şi Iaroslav, a căror cinstire dimpreună s-a pus în anul 1964).
