Corul de copii și Corul mare al Catedralei Episcopale din mun. Ungheni au participat la Festivalul „Vin colindătorii” din mun. Soroca

Sâmbătă, 2 decembrie 2023, în incinta Palatului de Cultură Soroca s-a desfășurat festivalul colindelor „Vin colindătorii”, organizat de Asociația Obştească „SOARTA” condusă de dna Asea RĂILEAN și parohia „Sf. M. Mc. Dimitrie” din orașul Soroca, în parteneriat cu Fundația „Solidaritate și Speranță” și parohia „Sfinții Teodori” din Iași, în cadrul implementării proiectului „Conservarea și Promovarea Patrimoniului Cultural şi Istoric în zona transfrontalieră Iaşi și Soroca”.

Festivalul a fost unul din cele mai importante evenimente din cadrul proiectului amintit şi a întrunit 30 de formaţii corale de copii și adulți din Republica Moldova și România.

La începutul festivalului, cu-n cuvânt de binecuvântare și salut pentru prezența tuturor participanților, a venit Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca și vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, în care a explicat totodată și importanța și necesitatea înfăptuirii unor asemeni măsuri cultural-artistice și creștinești.

La respectivul eveniment de promovare a tradițiilor și datinilor străbune de sorginte creștin, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, au luat parte și Corul de copii și corul mare al Catedralei Episcopale din mun. Ungheni.

Această deplasare a Corurilor Catedralei Episcopale a fost posibilă grație generozității Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, care a pus la dispoziție un autocar cu două nivele.

Specificăm că atât Corul de copii al Catedralei Episcopale din mun. Ungheni, condus de preoteasa Liliana ROTARI, cât și Corul mare al Catedralei Episcopale din mun. Ungheni, condus de preoteasa Iuliana PLĂMĂDEALĂ, au avut prezențe și interpretări scenice remarcabile, prin colinde care au transmis adevăratul mesaj evanghelic al Nașterii Domnului.

La final, după ce organizatorii și coordonatorii acestui festival au făcut totalizările, toți participanții au primit Diplome de participare și daruri.

De asemenea, participanților li s-a oferit, prin generozitatea dnei Asea RĂILEAN, câte un consistent sandwich de post, ceai și cafea

Menționăm și faptul că invitat special al festivalului a fost trupa „BRIO-SONORIS”.