Viaţa duhovnicească a unui om începe din momentul zămislirii și se derulează pe tot timpul celor nouă luni de şedere în pântecele mamei sale. Despre aceasta vorbesc la acelaşi ison duhovnicesc doi mari părinţi, sfinţi înaintea lui Dumnezeu –Cuviosul Paisie Aghioritul, din Muntele Athos și Părintele Arsenie Boca, de la  Mănăstirea Prislop.

Părintele Teofil de la Mănăstirea Sâmbăta, cu amuzamentul său specific, citându-l în această privință pe părintele Arsenie Boca, le zicea unor tineri: „voi sunțeti sinteza harababurii din casa părinţilor voştri”. Într-adevăr, un copil este o sinteză a celor doi părinţi în adevăratul sens al cuvântului.

Copilul copiază genetic pe părinţii săi, pe tata sau pe mama, dar se duce înapoi până la al patrulea neam. Uneori observăm că seamănă foarte bine cu bunicul după tată sau cu cel după mamă. Este o mare taină genetica umană şi din păcate de cei mai mulţi oameni nebăgată în seamă, lăsată la voia întâmplării.

E important să știm că, spovedania, credinţa puternică, faptele bune, postul, rugăciunea, milostenia sunt unele din medicamentele recomandate de Biserică, pentru vindecarea unor ramuri a arborelui nostru genealogic.

Nouă ni se pare că odată cu moartea părinţilor, bunicilor sau celor apropiaţi ai noştri se produce o ruptură definitivă, dar nu-i adevărat, este numai o despărţire temporară.

Arhim. Ioachim Pârvulescu

Sfătuiri duhovnicești, repere morale pentru o viață creștin–ortodoxă, p. 55

Editura, Sfânta Mănăstire Lainici, 2004