Poporul nostru a moștenit de la străbuni diverse tradiții și obiceiuri frumoase legate de unele sărbători religioase, cum ar fi mergerea preotului cu icoana pe la casele credincioşilor înainte de Sărbătoarea Naşterii Domnului, colindatul de Nașterea Domnului, etc. Biserica a jucat şi joacă un rol esenţial, atât în păstrarea, cât şi în transmiterea acestor obiceiuri și tradiții creștinești.
Un alt obicei creştin, care este legat însă, de toate marile sărbători este acela de a face milostenie în aceste zile pentru a împărtăși cu cei mai triști ca noi bucuria sărbătorii, așa cum menționează o veche colindă: “Dar nu uita când ești voios, creștine să fii bun!”
Concursul “Hristos se naște, slăviți-L”, organizat de Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a îmbinat cu succes aceste două tradiții, promovându-le în rândul copiilor participanți la acest concurs. Copiii au interpretat colide, au răspuns la întrebări din Sfânta Scriptură și au prezentat creații artistice proprii cu tematica “Nașterea Domnului”, iar în schimb au primit daruri de preț, oferite cu mărinimie de către Ierarhul nostru.
Preasfinția Sa a menționat la final importanța citiiri Sfintei Scripturi în viața copiilor și aportul părinților în cultivarea dragostei de cele sfinte la copii.