Clevetirea este vorbirea de rău împotriva fratelui, nefiind el de față, cu scopul de a-l ponegri măcar de sunt și adevărate cele spuse. Clevetirea este o fărădelege și o mare nedreptate pe care o facem împotriva aproapelui.
Însă unii dintre noi poate vor căuta să se îndrepteze zicând: „Dacă spun ce este adevărat, oare fac vreo nedreptate cuiva? Cu asta doară nu răpesc nici averea nici dregătoria nimănui. Nu am gând rău ca să-i fac vătămare, când vorbesc de cineva. Dimpotrivă, eu caut să-l folosesc, arătându-i neputințele și lipsurile, cu durere de inimă!” Cam așa caută să se apere cei cari clevetesc pe frații și pe vecinii lor.
Dar iată ce ne spun Sfinții Părinți pentru asta: Când zugrăvești către alții greșalele fratelui tău, pricinuiești o pagubă negrăit de mare, chiar dacă spui adevărul și chiar când faci aceasta frățește, din compătimire, fără să ai scop ai face vreo vătămare. Să știm totdeauna că vădind noi păcatele sau neputințele fratelui nostru, prin aceasta noi ponegrim cinstea și numele cel bun al lui. Și după cuvântul Sfintei Scripturi: „Numele bun este mai presus decât multă bogăție”. (Paremii, Pildele lui Solomon, 22, 1).
Dacă neputințele celui clevetit n-au fost cunoscute de alții, atunci prin vorbele clevetitorului se scot la arătare (se vădesc) făcându-se necinstire fratelui și sminteală celor cari aud. Iar dacă acele păcate sau neputințe au fost cunoscute și de alții mai înainte, acum prin limba clevetitorului se înnoiesc în mintea altora și se întăresc spre mai multă încredințare.
Iată deci cum se jefuiește cinstea fratelui (care este cea mai scumpă avere) și se întinează auzul celor mulți. Cum poți să mai zici că nu-i faci nici o pagubă prin clevetire?
Mulți dintre creștini și mai ales partea femeiască nu socotesc întru nimica năravul clevetirii și nici nu caută să se mărturisească. Pentru ei clevetirea este un motiv de distracție și cei cari au talent la clevetire sunt mai bine văzuți la petreceri și la adunări. Milostivul Dumnezeu să ne izbăvească pe toți de asemenea boală molipsitoare.
Sf. Ioan Iacob Hozevitul,
Din Ierihon către Sion, trecerea de la pământ la cer
