În vremea noastră foarte puțini oameni trăiesc după voia lui Dumnezeu. Majoritatea sunt indiferenţi sau se află într-o deplină necunoştintă. Din păcate, situaţia e gravă din punct de vedere duhovnicesc şi clericii îşi fac probleme cum vor putea să se apropie de oameni şi să le vorbească despre Mântuitorul Hristos. În această lucrare nu este nevoie de înţelepciune lumească, nici de harisme extraordinare. Harismele nu sunt rele în sine, dar nici necesare. Dacă există, este bine. Iar dacă nu există, nu trebuie să ne neliniştim.
Cheia succesului se află altundeva. Clericii, dar şi mirenii care au conştiinţa misiunii lor creştine, trebuie să îi pregătească pe oameni, aşa cum a făcut şi Sfântul Ioan Botezătorul. Acesta îi pregătea pe oameni să Îl primească pe Hristos, prin predica lui, care cuprindea o singură frază: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor”.
Ce însemna acest lucru? Trebuiau să îşi schimbe comportamentul, gândurile şi modul de viaţă. Pentru că numai astfel ar fi putut să preţuiască ceea ce aducea Hristos, adică viaţa cerească, o viziune diferită asupra vieţii pământeşti şi o speranţă în viaţa veşnică şi fericită.
Pocăinţa nu este ceva teoretic, un simplu cuvânt, care nu implică durere, ci ceva practic, cu roade, pe care omul le simte. Cuvântul Înaintemergătorului Ioan către farisei şi saduchei, care veniseră să îl întâlnească în pustie şi îi cereau să îi boteze, era diferit. Le-a spus: „Faceţi roade vrednice de pocăinţă”.
Aşadar, trebuiau să săvârşească fapte bune şi virtuoase. Cu alte cuvinte, pocăinţa lor trebuia să fie reală şi să fie dovedită.
Desigur, oamenii nu sunt constanţi în alegerile lor. Continuu ei se schimbă şi tot timpul păcătuiesc, şi, de aceea, Sfântul Ioan Botezătorul a cerut pocăinţă neîncetată, zilnică. Numai astfel ar putea să fie conduşi spre smerenie adâncă şi spre deplina acceptare a învăţăturii celei noi a lui Hristos.
Poate cineva va susţine că Sfântul Ioan Botezătorul a avut un avantaj: era ascet şi trăia în pustie, dovedindu-şi astfel deplinul devotament faţă de Dumnezeu. Acest fapt făcea cuvântul lui mai convingător. Poate de aceea și se afirămă, mai ales prin mass-media că mulți clericii de astăzi sunt oameni ai confortului, ai luxului şi ai abundenţei bunurilor materiale şi, de aceea, cuvintele lor nu sunt demne de crezare. E dureros, dar trebuie să recunoaștem sincer, că această afirmație asupra unora este îndreptățită. Căci din păcate, cuvintele și predicile ce le spun credincioșilor, nu se văd să aibă trăire în viața lor. Dar avem în același timp avem atâțea și atâțea slujitori care trăiesc modest, alții chiar la limita sărăciei şi propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu, dar oamenii nu îi ascultă și nu merg acolo unde slujesc ei.
Dar mai este și un alt aspect, care trebuie și el luat în considerare și anume, nevoința și ascetismul, dar și sărăcia unora nu au nici o legătură cu modul de gândire şi cu ascetismul Sfântului Ioan Botezătorul.
Astfel, trebuie să reiterăm că este vremea ca toţi clericii să mai reducă din teorie şi să se întoarcă la asceza cea adevărată, pentru că numai astfel vor avea succes în lucrarea lor pastoral-misionară. Căci oamenii au nevoie mai mult de exemple vii, decât de teorie. Vor să îl vadă pe preot, care nu rareori e lumesc şi netemător de Dumnezeu, că are frică de Dumnezeu, şi nu să îl audă vorbind cu făţărnicie.
Preotul Dionisie Tatsis
Rugăciunea, comunicare tainica cu Dumnezeu
