Joi, 27 august 2020, după săvârşirea, în Catedrala Episcopală, a slujbei Privegherii pentru Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârşit pentru prima oară la Schitul Icoana Maicii Domnului „Potoleşte întristarea mea” din cartierul Dănuţeni, mun. Ungheni, cinul tunderii în monahism.
La cererea stareţei Schitului, Egumena ARSENIA (Bordeniuc) şi cu binecuvântarea Preasfinţiei Sale, acest cin al tunderii în călugărie a fost săvârşit asupra vieţuitoarei acestui aşezământ monahal, ascultătoarea Ana Camerzan.
Conform tradiţiei monahale, ce-şi are rădăcinile în practica apostolică, înainte de începerea cinului tunderii, Preasfinţitul PETRU a ales 3 nume din care ascultătoarea Ana a tras la sorţi. Astfel, prin rânduiala lui Dumnezeu, Ierarhul a tuns-o în călugărie pe ascultătoarea Ana cu numele AGNIA, după cum i-a căzut prin tragerea la sorţi.
La final, Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură despre folosul şi bucuriile purtării hainei monahale, dar şi despre ispitele şi încercările ce le întâlneşte monahul îmbrăcând haina călugăriei. Totodată Ierarhul a îmbărbătat-o duhovniceşte cu învăţături sfinte şi sfaturi părinteşi, care să-i fie scut şi îngrădire pe calea mântuirii, monahiei AGNIA.
Dorim să menţionăm că monahia AGNIA (Camerzani), fiind încă în viaţa mirenească, iubea sfintele mănăstiri. Necătând la faptul că mergea zeci de kilometri pe jos, era nelipsită de la toate slujbele şi privegherile ce se săvârşeau la Mănăstirea Hîncu, iar de multe ori stătea chiar zile şi săptămâni la ascultarea mănăstirească. Dragostea de mănăstire a prins rădăcini adânci în viaţa acestei monahii. Astfel, creştina evlavioasă Ana CAMERZANI, s-a rupt de cele lumeşi în 2007, când a intrat ca ascultătoare în obştea monahală a Mănăstirii Hîncu.
Întrucât atunci când era în lume, monahia AGNIA, a fost lucrător medical la Spitalul Raional Nisporeni, din 2009 a fost rânduită cu ascultarea ca medic la Casa de copii „Preafericitul Iosif” din Chişinău. În această ascultare a dat dovadă, de dragoste şi grijă faţă de copiii ce erau îngrijiţi în acest Centru de Plasament. Prin afecţiune sufletească nu de puţine ori monahia AGNIA, era pentru copii nu doar un medic care le alina durerea trupească, ci era de multe ori şi o mamă bună, alinându-le durerea sufletească şi mângâindu-le tristeţea copiilor. Acestea le-a făcut timp de 11 ani la Casa de Copii „Preafericitul Iosif”. Iar din primăvara acestui ani, 2020, cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, ascultătoarea Ana a fost rânduită a fi vieţuitoare a Schitul Icoana Maicii Domnului „Potoleşte întristarea mea” din cartierul Dănuţeni, mun. Ungheni.