Sfântul Mucenic și Arhidiacon Lavrentie (sau Laurențiu), de origine din Nordul Spaniei și care a viețuit în secolul al III-lea, în zilele împăratului Valerian (253-260), a fost unul din cei șapte diaconi ai Bisericii Romei și împreună-pătimitor cu Sfântul Sfințit Mucenic Sixt al II-lea, Episcopul Romei, suferind mucenicia în timpul persecuțiilor ordonate de împăratul Valerian, în anul 258, fiind pomenit în calendarul ortodox pe data de 10 / 23 august.
Sfântul Ierarh Sixt (sau Xist) era grec din naștere și studiase filozofia la Atena înainte de a veni să se instaleze la Roma sub domnia împăratului Valerian în vremea Sfântului Ierarh Ștefan I (253-257, prăznuit la 3 august). Mai întâi favorabil creștinilor, împăratul – care căzuse sub influența magilor și ghicitorilor egipteni după o nefericită expediție în Orient – publică un edict interzicând practicarea în public a cultului creștin și cerea tuturor clericilor să se închine zeilor, amenințându-i cu exilul în caz contrar. Sfântul Ștefan fusese una dintre primele victime ale acestei persecuții iar Sixt a fost consacrat pentru a-i succeda la scaunul episcopal. Persecuția spori atunci și a fost declarată execuția Episcopilor, Preoților și Diaconilor în baza simplei constatări a identității lor, în timp ce laicii urmau să fie condamnați înjosirii și muncilor forțate.
Sfântul Sixt a fost atunci arestat și condus, după un prim interogatoriu, la renumita închisoare Mamertine (unde au fost închiși si Sfinții Apostoli Petru și Pavel). Pe drum, Sfântul Mucenic Laurențiu Arhidiaconul îl întâlni și îi spuse în lacrimi: „Unde te duci, Părinte, fără fiul tău? Ce jertfă te pregătești să aduci fără Diaconul tău? M-ai găsit cumva nedemn de aceasta? Vei refuza tu să-ți fie alături pentru a-și vărsa sângele pe cel pe care l-ai primit întru Sfintele Taine?”. Episcopul îi răspunse: „Nu fiule, nu te părăsesc, dar lupte încă și mai mari te așteaptă. Noi, ca bătrânii, ne-am angajat într-o luptă ușoară. Dar pe tine, tânăr viguros, te așteaptă o victorie și mai plină de glorie asupra tiranului”. Și înainte de a-i da sărutul păcii, îi încredința administrarea în numele său a bunurilor Bisericii. Sfântul Mucenic Laurențiu Arhidiaconul își îndeplini pe dată sarcina după voia lui Dumnezeu, împărțind bogățiile Bisericii la clerici și la săraci. Pe muntele Coelius întâlni o văduvă, ce se numea Domnita, care ascundea pe mulți creștini. Profita de întunericul nopții pentru a le aduce bani și haine și trecea apoi din casă în casă, vindecând pe bolnavi și spălând picioarele credincioșilor, asemeni Domnului.
Cum Sfântul Ierarh Sixt fusese condamnat să i se taie capul pe Via Appia, Sfântul Mucenic Laurențiu Arhidiaconul îi iese în cale și îi strigă: „Nu mă lăsa, Părinte Sfânt, pentru ca am împărțit deja comorile pe care mi le-ai încredințat”. Auzind vorbindu-se de comori, soldații îl prinseră imediat și pe Sfântul Mucenic Laurențiu și îl duseră în fața tribunului Partenius, care îl înștiință pe împărat. Aruncat în închisoare și dat în paza tribunului Ipolit, Sfântul Mucenic Laurențiu vindecă prin rugăciunea sa și aduse la credință pe un orb numit Lucillus. Auzind vestea, alți numeroși orbi alergară la el și fură cu toții vindecați de către sfânt. Văzând acestea, Ipolit ceru și primi botezul, împreună cu celelalte nouăsprezece persoane ce se aflau în casa lui.
Convocat de către Valerian, care îl soma să îi dea comorile, Sfântul Mucenic Laurențiu ceru să i se aducă trei zile mai târziu un mare număr de care. Între timp el convocă în casa lui Ipolit orbi, șchiopi, bolnavi și nenorociți de tot soiul, apoi, punându-i în care, veni să îi prezinte la palat anunțând: „Iată comorile veșnice ale Bisericii, care nu se împuținează și sporesc mereu, care sunt răspândite în fiecare și se regăsesc în toți”. Atunci fu supus chinurilor și aruncat în închisoare. După un al doilea interogatoriu la palatul lui Tiberiu pe colina Palatino, i se puseră pe trup lame de fier înroșit în foc și fu bătut cu bice plumbuite și lanțuri cu cârlige la ambele capete. În fața rezistenței sale supranaturale, un soldat, pe nume Roman, mărturisi pe Hristos și a fost pe loc executat.
Un al treilea interogatoriu avu loc la Termele situate lângă palatul Salluste. Împăratul ceru să fie sfărâmate cu pietre maxilarele Sfântului apoi dădu ordin să fie dezbrăcat de hainele sale și să fie întins pe un grătar așezat pe cărbuni aprinși. Pe când călăii ațâțau focul, el spuse tiranului: „Învață, nenorocitule, că acest jăratec mă răcorește dar pe tine te va chinui veșnic. Acum că sunt ars pe o parte, întoarce-mă pe partea cealaltă!”. Când a fost întors mai spuse o ultimă rugăciune: „Mulțumesc Ție, Iisuse Hristoase, pentru că m-ai învrednicit să intru pe porțile Împărăției Tale”. Apoi își dădu duhul.
Surse: Calendar-Ortodox
