Să nu arătăm nepăsare pentru mântuirea noastră! Şi chiar dacă alunecăm în adâncul răutăţii, este cu putinţă să ne regăsim pe noi înşine şi să devenim mai buni, şi să lepădăm toată răutatea. Vă mus¬tru de acum şi vă rog să arătaţi multă pocăinţă! Ştiu că toţi ne aflăm sub epitimie şi că nimeni nu se va lăuda că are inimă curată. Dar nu acest lucru este înfricoşător, adică faptul că nu avem inimă neprihănită, ci faptul că, în timp ce nu avem inimă neprihănită, nu ne apropiem de Cel Care poate s-o facă curată. Pentru că poate, dacă doreşte, sau mai bine zis, doreşte mai mult decât noi să fim curaţi, dar aşteaptă să primească un mic pretext de la noi, ca să ne încununeze cu îndrăzneală.
Spune-mi: de ce fel de izbândă, de câtă sudoare are nevoie păcătosul ca să se autoconvingă să spună că este păcătos şi să mărturisească aceasta lui Dumnezeu? Aşadar, să ne pocăim, să plângem, să ne tânguim! Când cineva pierde un dar preţios, de multe ori petrece cea mai multă vreme a vieţii lui în tânguiri şi suspine, în timp ce noi, pierzându-ne sufletul, nu plângem? Am căzut din mân¬tuire şi nu ne lovim piepturile noastre?
Dar de ce vorbesc despre suflet şi mântuire? L-am mâniat pe Stăpânul Care este atât de blând şi de paşnic, şi nu ne aruncăm pe noi înşine cu faţa la pământ? Pen¬tru că prin grija Lui depăşeşte orice bunăvoinţă, nu doar pe cea a stăpânului care se interesează de robii săi, ci şi grija tatălui iubitor de fii, şi pe cea a mamei care îi iubeşte pe copiii ei. Căci zice Domnul „Oare femeia uită pe pruncul ei şi de rodul pântecelui ei n-are milă? Chiar dacă ea îl va uita, Eu nu te voi uita!” (Isaia 49, 15).
Sfântul Ioan Gură de Aur
Cuvinte de aur, Vol.VI
Editura Egumeniţa, Galaţi, 2014
