Lumea întreagă e o lungă pildă, alcătuită dintr-un șir fără număr de pilde. Lumea aceasta cu toate dintr-însa e trecătoare ca o poveste pe care o auzi și se termină. Dar sâmburele de duh ascuns în tâlcul fiecărei pilde e nepieritor. Cei care-și hrănesc numai ochii și urechile cu pildele acestea rămân flămânzi duhovnicește, pentru că duhul se hrănește cu miezul lor, la care ei nu pot ajunge. Omul trupesc ia frunzele verzi a multe pilde și nu se satură cu ele, iar foamea nu-i dă odihnă. Iar omul duhovnicesc caută miezul mulțimii de pilde și, hrănindu-se cu miez, e odihnit și are pace. Toate câte sunt, sunt pilde și toate se înfășoară, ca frunzele și coaja, în jurul unui miez ascuns. Tot ce se întâmplă e țesătura pildei, haina inimii duhovnicești, a miezului, a ceea ce hrănește.
Omul se află așezat în lume ca împresurat din toate părțile de marea înțelepciunii lui Dumnezeu, care i se arată în pilde. Dar cine se uită numai cu ochii nu vede altceva decât valurile, straiul de spumă al mării. Se uită și vede haina firii, dar nu inima ei. Ascultă și aude glasul firii, dar nu-i pătrunde graiul; în auz i se rostogolesc voci care nu spun nimic. Ochiul nu-i făcut să vadă miezul, urechea nu-i făcută să înțeleagă tâlcul. Dar duhul găsește duhul; înțelesul află înțelesul; iubirea simte iubirea.
Sf. Ierarh Nicolae Velimirovici,
Predici
