Cel ce voieşte să rămână într-o convorbire biruitor cuvântul său, să ştie că suferă de boala diavolului, chiar dacă cuvîntul său e adevărat. Şi dacă face aceasta într-o convorbire cu cei deopotrivă cu el, va fi tămăduit poate de certarea celor mai mari. Dar dacă face aşa şi faţă de cei mai mari, sau mai înţelepţi, boala lui nu poate fi vindecată de oameni.
Cel ce nu se supune cuvântului nu se supune nici lucrului. Căci cel ce e necredincios în ceea ce e puţin, e necredincios şi neîncovoiat şi în ceea ce e mare. Acela se osteneşte în zadar, neagonisindu-şi din cuvioasa ascultare nimic altceva decît osânda.
Cine voieşte să-şi facă biruitor cuvântul său, voieşte să biruiască el pe ceilalţi. Desigur, el ar putea spune că nu voieşte să se impună pe sine, ci adevărul. Dar despre adevărul lui Hristos ajunge să dai mărturie, trăindu-l şi murind pentru El. El nu se impune cu arguţii ale raţiunii, a cărei dibăcie vrei să dovedeşti că o ai.
Să nu facem biruitor cuvântul ci dragostea
De voieşte cineva să ştie că are iubirea de fraţi şi dragostea adevărată, se va încredinţa despre ea când se va vedea pe sine plângând pentru greşalele fratelui şi veselindu-se de înaintările şi de darurile lui. «Acela şi-a pus sufletul său pentru fratele» (In 15,13). Căci suferă pentru acela ca pentru sine şi se bucură de darurile lui, ca pentru ale sale. Sufletul lui trăieşte şi moare pentru acela şi cu acela.
Dacă nu putem să folosim pe ceilalți cu cuvântul nostru să nu insistăm. E mult mai bine să-i folosim cu tăcerea noastră și cu rugăciunea noastră.
Nu ţine de vieţuirea creştinească a se apăra, şi nu se vorbeşte de ea în învăţătura lui Hristos. De asemenea, împotrivirea în cuvânt arată încăpăţînarea şi neascultarea. Ea dovedeşte mai mult îngîmfarea şi dispreţuirea, şi nu smerenia şi ascultarea în toate. Metoda recomandată aici, ar aduce cu adevărat pace între oameni.
Sfântul Dumitru Stăniloae
