Cel ce iubeşte cu adevărat pe Domnul, cel ce se străduieşte cu adevărat să ajungă la viaţa viitoare, nu se va mai îngriji nici de bani, nici de averi, nici de părinţi, nici de slava vieţii, nici de prieteni, nici de fraţi, nici de nimic pământesc, ci lepădând şi urând toată legătura, toată grija de acestea, ba încă înainte de acestea şi trupul său, fără griji şi fără pregetare, lui Hristos, privind pururea spre cer şi aşteptând ajutorul de acolo, potrivit sfântului care a zis: „Lipitu-s-a sufletul meu după Tine” (Ps. 64, 10). Ε cea mai mare ruşine ca, după ce am părăsit toate cele mai înainte spuse, să ne îngrijim de altceva care nu ne poate face nici un bine în ceasul strâmtorării noastre, adică al morţii.
Dracii, după lepădarea noastră de cele lumești, ne îndeamnă să-i fericim pe mirenii milostivi şi îndurători şi să ne plângem pe noi ca pe unii ce ne-am lipsit de această virtute.
Cei ce voim să alergăm cu râvnă şi repede, să cugetăm cu luare aminte cum i-a socotit Domnul pe toţi cei ce petrec şi vieţuiesc în lume ca morţi, zicând către oarecare: „Lasă pe morţii din lume să îngroape pe morţii cu trupul”.
Cei ce au petrecut în lume, topindu-se pe ei în privegheri, în posturi, în osteneli şi în grele pătimiri, după ce se retrag dintre oameni în viaţa călugărească, sau la stadionul de probe, nu se mai îndeletnicesc cu nevoinţa lor mincinoasă şi prefăcută de mai înainte.
Am văzut foarte multe şi felurite plante ale virtuţilor, sădite de cei din lume, dar pentru că erau adăpate de umezeala noroioasă de sub pământ a slavei deşarte şi prăşite de dorinţa arătării şi gunoite de laudă, când au fost răsădite în pământ pustiu şi neumblat de cei din lume şi lipsit de apa slavei deşarte şi rău mirositoare, îndată s-au uscat. Căci n-au putut rodi plantele umede în locurile nevoinţei aspre şi lipsite de umezeală.
Sfântul Ioan Scăraru.
Scara, Despre despătimire
