„Cel ce întreabă, nu greşeşte”, spun Părinţii. Greşeşte cel ce nu întreabă. „Vrei să te mântuieşti? Cu întrebarea să călătoreşti!” Vrei să faci binele, vrei să mergi pe calea cea bună? Să întrebi! Cel ce întreabă, nu greşeşte! Deci bine este ca în viaţă, de fiecare dată, să întrebi şi toate să le faci cu sfat.
Dacă ai să faci cu sfat şi dacă tu, tânăr fiind, ai întrebat – nu ai greşit. Şi-n clipa în care ai întrebat, ai aflat calea de la Dumnezeu, datorită smereniei pe care o ai sau pe care, în acel moment, cauţi să o dobândeşti – să dobândeşti smerenia datorită actului pe care tu îl săvârşeşti. Pentru că smerenia implică, până la urmă, întreaga noastră fiinţă: şi sufletească, şi fizică, şi psihică. În cele din urmă, pe omul smerit îl simţi!
Îmi amintesc de părintele Sofian Boghiu: în prezenţa lui, când erai lângă el, simţeai ceva cu totul deosebit. Ce aveau aceşti părinţi? Ceea ce ne lipseşte nouă: aveau o smerenie adâncă şi cuvântul lor, când venea, venea din profunzime, venea din adâncul cunoaşterii lui Dumnezeu. Căci ei au reuşit să pătrundă în acel adânc şi să se aşeze în acea cunoaştere a lui Dumnezeu datorită smereniei pe care au avut-o. Ştiţi care era cugetarea părintelui Sofian, când era bătut, era lovit, era schingiuit în temniţele comuniste – ştiţi care era cugetarea lui? Permanent spunea aşa: „Cel din faţa mea, care mă loveşte, o face datorită păcatelor mele. Eu, cu păcatele mele, îl influenţez şi el, datorită păcatelor mele, pentru că îl influenţez negativ, se comportă în felul acesta”.
