Cel care are dragoste dumnezeiască în inima lui, se poate cunoaște și după faptul că ajută altora în nevoile lor

Cel care are dragoste dumnezeiască în inima lui, se poate cunoaște și după faptul că ajută altora în nevoile lor, ajută pe săraci, ajută pe bolnavi și străini, face bine tuturor, mângâie pe cei necăjiți și întristați, iartă pe cei ce l-au necăjit și se roagă lui Dumnezeu pentru binele altora și pentru iertarea celor ce îi fac rău, se jertfește pe sine pentru alții și chiar pentru cei ce nu-l iubesc.

Sfântul Maxim Mărturisitorul zice: „Cel ce iubește pe Dumnezeu, nu poate să nu iubească pe tot omul ca pe sine însuși, deși nu are plăcere de patimile încă necurățite ale aproapelui”. Sfântul Ioan Scărarul zice: „Dragostea de Dumnezeu îl face pe om să nu mai simtă nici plăcere de mâncare sau chiar să nu mai poftească a mânca; căci precum apa hrănește rădăcinile de sub pământ ale plantei, așa hrănește focul ceresc al dragostei de Dumnezeu, sufletele celor ce au dragostea Lui”.

Preabunul nostru Mântuitor ne-a zis: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvântați pe cei ce vă blestemă” (Matei 5, 44). Oare de ce ne-a poruncit El aceasta? Iată de ce! Ca să ne elibereze de ură, de întristare, de mânie și de ținerea de minte a răului. Apoi ca să ne învrednicească pe noi de cea mai mare avuție care este dragostea desăvârșită. Căci este cu neputință să o aibă pe aceasta, cel ce nu iubește pe toți oamenii la fel, asemenea lui Dumnezeu, Care iubește pe toți oamenii la fel 1și vrea ca toți să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (I Timotei 2, 4).

Să ne aducem aminte că mai întâi ne-a iubit cu desăvârșită dragoste Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care pe Cruce fiind răstignit, S-a rugat Tatălui ceresc pentru iertarea celor ce Îl răstigniseră. Această dumnezeiească dragoste a arătat-o și marele prooroc Moise când poporul lui Israel a greșit înaintea lui Dumnezeu, închinându-se vițelului de aur. Căci voind Preadreptul Dumnezeu să piardă tot poporul, Moise a zis către Dumnezeu: „Și acum, de vrei să le ierți lor păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, șterge-mă și pe mine din cartea Ta în care m-ai scris!” (Ieșire 32, 32).

Dragostea de aproapele este a doua poruncă, asemenea cu cea dintâi, fiindcă se naște din ea și este nedespărțită de aceea. Că cel ce iubește pe Dumnezeu, după hotarele poruncii celei dintâi, acela de nevoie iubește și pe aproapele său. Dar să ne întrebăm, cum trebuie să folosim dragostea de Dumnezeu și cea de aproapele, spre a nu greși înaintea Lui? La această întrebare mai întâi noi trebuie să știm că dragostea de Dumnezeu nu are hotar, după cum nici Dumnezeu Cel iubit nu are hotar sau măsură.

Dragostea de aproapele, însă, trebuie să aibă măsură, căci dacă vom iubi pe aproapele fără măsura cuvenită, ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu și ne poate aduce mare pagubă. De aceea trebuie să iubim pe aproapele numai în măsura în care nu ne depărtează de dragostea lui Dumnezeu.

În încheiere, vă rog să vă aduceți aminte de cele ce ați auzit la începutul predicii, și anume că toate virtuțile ajută pe om să câștige dragostea de Dumnezeu, dar mai mult decât toate rugăciunea curată și neîncetată. Deci să ne silim cu toată sârguința a lucra toate faptele bune și, mai ales, să ne îndeletnicim cu sfânta rugăciune a inimii noastre, ca prin ea să putem câștiga dragostea de Dumnezeu și de aproapele.