Atunci când abordăm discuții, fie teologice, fie laice, despre avort, fără doar și poate că trebuie să ne legăm, sau mai bine zis să pornim de la a șasea poruncă dumnezeiască, care ne îndeamnă: „Să nu ucizi” (Ieșirea 20,13). Deoarece prin această poruncă se interzice omorul sub orice formă și asupra oricărei ființe umane, dat fiind faptul că viața este cel mai prețios dar pe care Dumnezeu l-a dat omului.
Din primele veacuri, mulți dintre Sfinții Părinți și un mare număr de canoane sinodale au luat poziții concrete împotriva acestei practici numită pruncucidere, care pare să fi fost foarte răspândită în lumea păgână. Or, din acest considerent constatăm că avortul este de esență păgână, iar cei ce îl pun în practică sunt păgâni, cel puțin în momentul când îl săvârșesc. Căci în „Scrisoarea către Diogen”, perlă a literaturii creștine din primele trei secole, se spune: „Creștinii se căsătoresc precum fac toți oamenii și nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuți ca și păgânii” (III, 6).
Întâi de toate aș vrea să specific faptul că Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție ne oferă suficiente dovezi că ceea ce s-a zămislit în femeie este ființă omenească, ce are viață, aflându-se sub grija lui Dumnezeu. De exemplu, psalmistul David spune în acest sens: „Doamne, Tu m-ai plăsmuit în pântecele mamei mele” (Ps. 138, 13). Iar Dumnezeu avea să-i spună lui Ieremia: „Înainte de a te fi zămislit în pântece te-am cunoscut și înainte de a ieși din pântece te-am sfințit” (Ieremia 1, 5). Tocmai de aceea și Biserica are trei zile în calendar unde amintește prin prăznuire că cinstește zămislirea Mântuitorului, a Maicii Domnului și a Sf. Proroc Ioan Botezătorul, ca prin aceasta să înțelegem că omul, este considerat de Dumnezeu ca ființă umană chiar din momentul conceperii.
Apoi din istorisirea vizitei Maicii Domnului la Sf. Elisabeta constatăm două adevăruri foarte importante:
1) Elisabeta arată un respect deosebit față de Cel zămislit în pântecele Sfintei Fecioare Maria;
2) Se confirmă faptul că pruncul din pântecele mamei participă, în felul său, la evenimentele la care participă mama; Evanghelistul ne spune că, de îndată ce Elisabeta a primit salutul Mariei, a săltat pruncul în pântecele ei (Luca 1, 44), ceea ce dovedește că, înainte de naștere, pruncul percepe deja prezența lui Dumnezeu.
Cu siguranță, e de la sine înțeles faptul că nu e posibil ca într-un singur articol, fie și foarte extins, să relatăm și să aducem în față toate canoanele și scrierile Sfinților Părinți care condamnă vehement Avortul. De aceea și noi ne vom strădui, să prezentăm măcar unele canoane și învățături al Sfinților Părinți, prin care să se înțeleagă foarte clar că avortul este una din cele mai mari păcate și crime ale omenirii, deoarece Biserica a privit dintotdeauna avortul drept o crimă premeditată și i se opune hotărât.
Învățătura celor 12 Apostoli, numită Didahia, cea mai veche scriere creștină postbiblică, spune în capitolul II: „Să nu ucizi copil în pântece, nici pe cel născut să nu-l ucizi, pentru că aceasta este calea spre pierzanie, calea morții, care este rea și plină de blestem”. Iar primul scriitor creștin Tertulian (150-220) în capitolul 9 din cunoscuta sa lucrare Apologeticum spune clar că „Avortul este o crimă, căci i se i-a dreptul la viață unei ființe umane concepute”.
Mai apoi Sfântul Ioan Gură de Aur considera uciderea unui copil din pântece, mai gravă decât a unui copil născut deja. Și tot acest sfânt spune: „Uciderea unui copil este ca și cum ai dărâma o biserică, căci după cum spune Apostolul Pavel, „Voi sunteți temple ale Duhului Sfânt”.
De fapt în secolul al IV-lea, secolul de aur al Bisericii Ortodoxe, nu doar Sf. Ioan Gură de Aur, ci mai mulți Sfinți Părinți (Sf. Ierh. Vasile cel Mare, Sf. Ierh. Grigore de Nyssa, Cuv. Efrem Sirul, Sf. Ierh. Ambrosie, Fericitul Ieronim și alții) prezintă punctul de vedere al Bisericii cu privire la avort, spunând că aceasta reprezintă o mare fărădelege, prin care nu doar că se i-a viața unei creații a lui Dumnezeu, dar se pune în pericol mântuirea personală a celui care săvârșește acest mare păcat. Tocmai de aceea și au fost rânduite canoane ce aveau menirea arate gravitatea păcatului uciderii pruncilor, să tămăduiască rana sufletului pricinuită de această fărădelege neîntâlnită nici la animale și să-l apropie din nou de Dumnezeu pe cel care săvârșise pruncuciderea.
În această privință unele canoane erau chiar foarte aspre. De exemplu, Sinodul de la Elvira (305-306) hotărăște prin Canoanele 63, 68, excomunicarea femeii care a avortat, „neputând să se împărtășească decât pe patul de moarte”, dar asta se hotărâse așa, pentru a arăta gravitatea acestui păcat și ai face pe oameni să se țină departe de el.
În Sinodul de la Ancira, prin canonul 21 se spune: „Femeile care-și omoară fătul în pântece, să nu fi împărtășite 10 ani”. Iar Sf. Vasile cel Mare, dar și Sinodul VI Ecumenic spun că de la împărtășanie să fie opriți până la 20 de ani (probabil ținându-se cumva cont de câte avorturi au fost săvârșite), nu doar femeile care fac avort, dar și cei care le dau medicamente ca să avorteze, adică medicii care săvârșesc acest act criminal, dar și bărbații femeilor care sunt de acord cu ele sau le trimit la avort. Însă unele canoane sunt, am zice noi, mai „blânde” în această privință. De exemplu, în Pravila Bisericească de la Govora, în canonul 20, spune: „Femeia care bea ierburi ca să-și piardă rodul pântecelui, să facă pocăință cinci ani, metanii făcând câte trei sute pe zi”.
În canoanele Sfântului Ioan Postitorul, care este socotit unul din cei mai blânzi canoniști, de exemplu vedem că perioadele de canonisire a păcătosului cu cât erau mai scurte, cu atât și nevoința se mărea, cerându-se mai multe metanii, mai multe zile de post sau chiar un post aspru. Căci „principalul scop al epitimiilor nu este atât cel de a pedepsi, cât cel de trezire și conștientizare a gravității faptei” spunea Sf. Ierh. Teofan Zăvorâtul.
În concluzie putem spune că, atât Sfinții Părinți, prin scrierile lor, dar și medicina laică, prin medici și cercetătorii ei, sunt de părere și adeveresc convingător că viața ființei umane începe odată cu zămislirea ei, iar omorârea acesteia, indiferent prin ce formă, reprezintă o adevărată crimă, care nu trebuie săvârșită și de care să ne îndepărtăm.
Prin urmare, poziția Bisericii Ortodoxe privitoare la avort nu s-a schimbat cu nimic din vremea întemeierii sale de către Hristos și Sfinții Apostoli și până în zilele noastre. De aceea voi încheia această mică pledoarie cu cuvintele rostite la o conferință, de renumitul duhovnic de la Muntele Athos, Părintele Gheorghe Capsanis (fost stareț al Mănăstirii Grigoriu timp de 40 de ani și a trecut la Domnul în 2014), care spusese: „Nu putem accepta sub nici o formă instituții și persoane ca cele care tolerează și încurajează avorturile”. Or, prin toate aceste citate, canoane și sfaturi patristice, arătăm și noi, spunând în duhul Sfinților Părinți, prin cuvintele scrierilor sfinte că nu suntem de acord cu nici o atitudine, fie ea oricât de „îndreptățită”, ce se i-a împotriva copilului nenăscut, care este creație a lui Dumnezeu, spre a fi omorât cu atâta cruzime și fără nici o mustrare de conștiință, în unele cazuri.
Cu multă dragoste creștinească și durere sufletească,
+ PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni
