Nu de puține ori ni se întâmplă nouă, slujitorilor Bisericii, când propovăduim cuvântul lui Dumnezeu, să ne lovim de împotrivirile oamenilor sau și mai rău, de necredința lor față de ceea ce se propovăduiește, de exemplu: când vorbim despre rai, Dumnezeu, suflet, Judecata de Apoi și alte asemenea, lucruri și învățături, care sunt greu de crezut și conceput pentru omul contemporan dedat, sau mai bine zis, cuprins de duhul consumismului material. Întrucât s-a pierdut, așa cum spun Sfinții Părinți, gustul de sfințenie și dorința de a o mai căuta, cred unii în mod greșit că de fapt nici nu mai există spiritualitate și religiozitate propriu zisă.
De aceea, când auzim vorbindu-se despre așa ceva, devenim uneori indiferenț sau unii poate mai și zic în ascuns că, ceea ce se spune despre lucruri nevăzute sunt doar povești sau chiar minciuni. Dar ca să nu creadă unii că e chiar așa și, mai cu seamă să vedem cine greșește, cei care vorbesc despre lucruri nevăzute sau cei care nu cred în ce se propovăduiește despre lucruri mărețe și minunate, vom aduce spre o mai bună lămurire o pildă cu tâlc duhovnicesc, ce are menirea să trezească conștiințe adormite.
Iată care este pilda. O broască a trăit toata viața într-o fântână, dar cumva ieșise cumva pe mal, iar într-o zi, s-a trezit lângă sine cu o broască de alt soi.
– De unde ai venit sorat-o? a întrebat-o ea.
– Din mare. Acolo trăiesc eu și multe ca mine.
– Cum este marea? Este ca și fântâna?
Broasca cea noua a început într-un fel să râdă de nepreceperea ei, zicând:
– Nici nu pot cumva compara diferența dintre o mare și o fântână.
Broasca-gazdă, adecă cea din fântână s-a prefăcut interesată de povestirile noii venite, dar în sinea sa se gândea și-și zise: „Dintre toate mincinoasele pe care le-am întâlnit în viața mea, aceasta este cu siguranță cea mai mare mincinoasă și cea mai nerușinată, cum poate să-mi vorbească despre așa ceva”. Pilda nu ne mai spune ce au făcut după aceea aceste două broaște, dar putem deduce cu ușurință din dealogul lor că, fiecare din ele s-au întors la locul de unde venise, una în fântână, iar alta în apa cea limpede și fără margini a mării.
Să recunoaștem sincer, oare nu și mulți dintre noi ne-am aflat sau ne mai aflăm, în rolul broaștei din fântână, care, pentru că nu am mai văzut și alte orizonturi duhovnicești, pentru că nu am mai gustat din prinoasele dumnezeiești, decât doar din cele materiale, pentru că nu am mai simțit căldura sfinților, spunem cu o oarecare îngânfare: ce-mi vorbește acesta despre lucruri ireale, ne mai uzite și ne mai întâlnite. Și ca să fim sinceri până la capăt, bineînțeles că, nici din cei care vă propovăduies nu au gustat, nu au simțit și nu au văzut tot, sau aproape nimic din cele care vi le vestesc, dar vi le spun cu certitudine, că alții, adică sfinții au văzut, au gustat și au simțit tot ce se propovăduiește în duhul evangheliei, de dragul lui Hristos și de dorul de a fi cu toți mântuiți, sau alt fel spus, de a fi izbăviți, prin Mila lui Dumnezeu, din fântâna întunecoasă și părăsită a patimilor și păcatelor și, astfel, să fim duși cu toții în marea și slăvita Împărăție Cerească.
Preotul Ștefan RÎMBU
