Prăznuindu-i pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, trebuie să primim de la ei şi povaţuirea cuvenită, ca să nu prăznuim în deşert, ci prin prăznuire să învăţăm cum să trăim creştineşte, iubind. La Sfinţii Apostoli totul este dătător de învăţătură: pilda vieţii lor, ostenelile în propovăduirea Evangheliei şi mai ales scrierile lor de Dumnezeu insuflate, cu care şi suntem îmbiaţi în fiecare an prin cele ce se citesc în biserică.
Ce înseamnă numele „Petru” şi „Pavel”, şi de ce Domnul a rânduit ca ei să fie prăznuiţi împreună?
„Petru” înseamnă „piatră”, şi arată tăria, statornicia şi neclintirea. „Pavel” înseamnă „mic”, şi arată părerea de sine lipsită de îngâmfare, defăimarea de sine şi smerenia. Împreună, Petru şi Pavel ne învaţă că trebuie să fim tari în credinţa şi în vieţuirea creştină, dar totodată smeriţi şi defăimători de sine, şi ne arată că nu trebuie să fim tari fără să fim smeriţi, ci, dimpotrivă, cu cât este cineva mai smerit, cu atât este mai tare şi mai neclintit în credinţa şi în vieţuirea creştină.
În al doilea rând, luaţi aminte la schimbarea numelor apostolice. Petru se numea înainte Simon, iar Pavel – Saul. Domnul le-a schimbat numele şi pe Simon l-a numit Petru, iar pe Saul – Pavel. Această schimbare a numelor arată schimbarea esenţială care s-a petrecut în sufletele Apostolilor, pentru că Dumnezeu nu pune numele la întâmplare, ci în aşa fel că prin punerea lor nu numai că arată schimbarea, ci o şi face.
Numele nu ne este de folos singur. Trebuie să adăugăm la nume şi fapta. Iudeii se lăudau că sunt fii ai lui Avraam şi se mândreau cu asta; Domnul ce le-a zis însă: Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul (In 8, 44). Şi noi suntem de fapt aşa cum ne vede Domnul, deşi El nu doreşte să ne vadă niciodată astfel. Numele nostru este cel de „creştini”, însă de fapt poate că unii dintre noi sunt păgâni, iar alţii necredincioşi prin felul lor de a gândi şi de a trăi. Așa îl şi vede Dumnezeu, şi unul ca acesta poartă în chip de taină numele potrivit – bineînţeles, nu spre îndreptăţire, ci spre mustrare. Să râvnim, deci, a fi aşa cum Dumnezeu doreşte să ne vadă pe toţi în Domnul nostru Iisus Hristos, adică sfinţi şi neprihăniţi în dragoste, precum ne-a şi numit în El mai înainte de întemeierea lumii.
Sfântul Teofan Zăvorâtul,
Predici
