Prima sâmbătă din Postul Mare se numeşte sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, sau pe alocuri se mai numeşte sâmbăta colivelor. Aceste denumiri s-au dat sâmbetei respective, în amintirea unei minunii petrecute în a doua jumătate a secolului IV, prin intermediu Sf. Teodor Tiron. Nu vom mai repeta toată istorisirea cum s-a petrecut această minune, întrucât, în linii generale vă este cunoscută, mai cu seamă celor care fregventaţi regulat slujbele bisericii, sau aveţi frumoasa şi creştineasca preocupare de a citi cărţi cu vieţi şi istorisiri sfinte. Vom spune doar că, împăratul păgân, Iulian Apostatul, din ură mare față de creștini, știindu-i pe aceștea că postesc, a dat poruncă în prima săptămână a Postului Mare, să fie pângărite cu sânge din jertfile idolești, toată mâncarea de prin pețe și magazine, gândindu-se că, astfel, creștinii se vor spurca mâncând din ele. Dar Domnul nu lasă pe ce-i care îl caută şi-L urmează cu adevărat, să piară sau să se spurce. De aceea, Dumnezeu a intervenit prin Sfântul Teodor, care la îndemnat pe episcopul Eudoxie, să porunciască creştinilor din Constantinopol, să nu mănânce din cele pe care împăratul le spurcase în peţe cu sânge de jertfe idolești. Şi noi, suntem de multe ori salvaţi de Dumnezeu, prin marea Lui purtare de grijă, din unele curse ale vrăjmaşului, doar că nu ne dăm întotdeauna seama de cele petrecute minunat în viața noastră. Noi zicem: așa s-a întâmplat, dar de fapt a intervenit Dumnezeu în chip tainic și miraculos.
Într-o omiliie, Sfântul Ioan Gură de Aur, ne sugerează, să fim cu luare aminte la întâmplările minunate din veţile sfinţilor, pentru că în ele găsim nu doar o simplă relatare istorică a unei minuni săvârşite, ci putem desprinde din ele, învăţături folositoare pentru mântuirea sufletului. Astfel, și din întâmplarea minunată, cu Sfântul Teodor şi cu coliva, putem şi trebuie, de altfel să culegem unele învăţături duhovniceşti.
În cartea Vechiului Testament Înțelepciunea lui Isus a lui Navi se spune: „Fiule, atunci când începi să-I urmezi lui Dumnezeu, pregăteşte-ţi sufletul şi pentru ispite”. Vedeţi, creştinii de atunci, au început să postească, diavolului însă nu ia plăcut şi a găsit o cale prin sluga sa, Iulian Apostatul, să-i spurce cumva pe creştinii postitori. Dar creştinii de atunci au rămas nespurcaţi, pentru că au ascultat de glasul Episcopului. Astăzi mulţi creștini ajung robi ai diferitor patimi și cad în mrejile celui rău, tocmai din motivul că nu ascultă de Biserică, care le vorbeşte prin ierarhi şi preoţi.
În afară de cele 10 porunci dumnezeieşti, mai avem 9 porunci bisericeşti, care şi ele trebuie respectate. Iar în a şasea poruncă bisericească se spune: „Să ţinem posturile pe care le-ar orândui ierarhul locului în vreme de primejdii, de boli sau alte necazuri”. Dacă noi nu ţinem cuviincios posturile rânduite de Dumnezeu prin Biserică şi Sfinţii Părinţi, oare cele care le-ar rândui episcopul, pentru vreo oarecare încercare, le-am ţine oare?
Închipuiţi-vă, dintr-o dată, episcopul Eudoxie le spune creştinilor săi, să mănânce colivă. Ei nici nu ştiau ce-i aceea, pe urmă li s-a explicat. Sigur că atunci, mai ales cum au făcut pe moment acea coliva, nu era aşa cum o facem astăzi, dulce, cu diferite componente şi ingrediente gustative, de nu ne mai putem sătura mâncând-o. Era mult mai simplă, doar grâul fiert. Şi totuşi, creştinii de atunci, de dragul lui Dumnezeu, din ascultare faţă de păstorul lor, din grijă pentru curăţia şi mântuirea sufletului, au mâncat acea fiertură, ce se numea colivă.
Astăzi postim, dar ne sofisticăm mâncărurile de post în felurite chipuri, cu tot felul de găteli. Mai nou, cădem într-o cursă, întinsă de cel rău, iar mulţi dintre noi nu o conşteintizăm. Prin tehnologia modernă a industriei alimentare, ni se propun tot felul de bucate, chipurile de post – salam de post, brânză de post, carne de post, lapte de post şi altele asemenea. Nu ştiu în ce măsură ne poate socoti Dumnezeu postul, dacă ne desfătăm pântecele și gâtlejul cu tot felul de bucate sofisticate.
Nu întâmplător ni se relatează în istorisirea de care vorbim că: „Făcând creştinii colivă, au mâncat din ea şi s-au ferit de meşteşugul vrăjmaşului, şi nimeni n-a cumpărat din bucatele împărăteşti”. Oare nu vi se pare mai creştineşte să postim și noi cu bucate, mai de post, iar pe cele „ale împăraţilor”, care ca şi cum sunt de post, să le lăsăm puțin într-o parte. Căci chiar dacă o fi ele şi cu adevărat de post, dar spunea foarte frumos şi înţelept, un părinte duhovnicesc: „Postul adevărat şi desăvârşit este când te înfrânezi până şi de la cele permise în post”. Mă întreb de multe ori, oare trebuie să vină şi la noi Sfântul Teodor, sau alt sfânt, să ne spună cum să postim adevărat şi de care bucate să ne ferim? Oare nu ne este suficient să înţelegem din învăţătura şi pildele scrise, atâtor sfinţi, cum să postim? Tind să cred că, în mod conştiincios, răspunsul îl înţelegeţi fiecare.
Prot. Ştefan RÎMBU
