Omul cuprins de păcate, nu-și vede vinovăția sa, dar vede depărtarea și întârzierea lui Dumnezeu la cererea lui și păcatele altuia. Aceasta este o neputință sufletească; o boală. Omul care judecă aproapele se împietrește, cârtește, slăbește în credință, îl învinuiește pe Dumnezeu pentru nereușită și nu se pocăiește, nu varsă lacrimi, nu începe a lucra credința. Cu părere de rău. Prietenia curată cu Dumnezeu este garanția liniștei sufletești, a puterii și a succesului folositor.
Fiecare om are o neputință a lui. Fiecare are o fățărnicie, sau o viclenie specifică. Fiecare om are o răbdare, cu diferite limite și scopuri. Orice suflet, poartă în el, iubire și ură. Fiecare om are un dar, un talent poate și un blestem. Și, doar omul cu Dumnezeu este liber de toate; înțelepciunea sa e minunată, în modul de a-și face echilibrul vieții! Deci dacă fiecare om are ceva, am și eu: dacă prietenul meu are un cusur, am și eu unul; așadar, nu judec.
Am înțeles că atunci când lupți cu oamenii, lupți împotriva lui Dumnezeu. De ce? Deoarece Dumnezeu le rânduiește pe toate, pentru fiecare om în parte! Dumnezeu lucrează și prin cei buni și prin cei răi. El își face lucrarea Sa sfințitoare și iubirea Lui e soarele ce luminează totul!
Ale lui Dumnezeu sunt pacea, iubirea, iertarea, bunăvoirea, rugăciunea, ajutorul reciproc. Oamenii cu aceste calități sunt oamenii lui Dumnezeu!
Suntem foarte goi. Lumea suferă de o enormă superficialitate. Ar trebui să fim mai adânci. Mai profunzi. Mai tainici. Mai tăcuți. Mai multă liniște. Mai multe fapte care să vorbească. Acum e vorbă mai multă și calitate mai puțină. Mai multă judecată a celorlalți și mai puțină schimbare personală spre bine.
Sigur că avem și noi fapte bune, începuturi bune, virtuți, dar… atunci când judecăm pe alții pierdem cea mai mare parte din ele. Apoi, cel care judecă, este predispus să cadă în ceea ce a judecat.
Se poate să observăm dar nu trebuie să condamnăm. Putem observa toate în jurul nostru, și binele și răul, pentru a lua aminte și a ne trage concluzii, dar nu avem dreptul să judecăm, să condamnăm, să osândim, să constrângem, să certăm și să pedepsim, dacă nu avem această putere de la Dumnezeu, ca judecător sau duhovnic, care pune un canon mai mult ca leac decât ca pedeapsă.
Dragi prieteni, să ne dăm, fiecare pentru el, un sens mai bogat, mai adevărat, vieții noastre. Mai puțină fățărnicie, pălăvrăgeală, viclenie, bârfă, răutate. Să ne dăm un sens care să nu dispară la primul val, la prima ispită. Un sens nemuritor. Or, dacă lipsim viața de sens nemuritor, o lipsim de toate. Să fim mai adevărați, mai profunzi, mai adânci! Să dorim a fi nemuritori! Să ne creștem aripile pentru zborul în veșnicie.
,,Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.” (Matei cap. 17)
Prot. Nicolai BOIAN
