Există obiceiul destul de răspândit, dar nu generalizat, ca soții care s-au cununat religios, după o perioadă de 25 de ani de împreună-viețuire, să marcheze acest eveniment de familie printr-o ceremonie religioasă cunoscută sub denumirea foarte îndătinată, dar improprie, de „cununia de argint”. Aceeași ceremonie săvârșită la 50 de ani de căsătorie poartă numele de „cununia de aur”, iar la împlinirea vârstei de 75 de ani de căsătorie situație destul de rară -, ea se numește ,,cununia de platină”. Ceremonia, indiferent că este vorba de cea de argint, aur sau platină, poartă greșit denumirea de „cununie”, fiindcă în realitate nu este o slujbă a Tainei Sfintei Cununii, ci o slujbă de mulțumire care nu are nimic comun cu rânduiala Sfintei Cununii.
Aşa cum prevăd rânduielile canonice și tipiconale, Taina Sfintei Cununii nu se mai readministrează aceloraşi soţi, niciodată, în prima ei formă, ci numai dacă aceştia divorţează și se recăsătoresc cu alte persoane care nu au mai fost cununate religios, deci cărora nu li s-a oficiat slujba Cununiei. Dacă ei se recăsătoresc după divorț, li se oficiază slujba de la a doua nuntă.
Fiind vorba deci de o slujbă de mulțumire, la această ceremonie nu folosim nici cununiile, nici paharul cu vin și pâine, după cum nu se face nici înconjurarea mesei pe care este aşezată Sfânta Evanghelie, alături de Sfânta Cruce şi lumânări.
Pentru ceremonie folosim doar inelele care vor fi de argint, aur sau platină, după cum este vorba de una din cele trei ceremonii.
Slujba pe care trebuie să o săvârşească preotul la aceste aşa-zise „cununii de argint, aur sau platină”, nu este alta decât „Rânduiala slujbei de mulțumire pentru toată facerea de bine primită de la Dumnezeu”. Această slujbă este cuprinsă în toate Molitfelnicele sau Agheasmatarele ortodoxe și în Cartea numită Te Deum. În Liturghier există o asemenea slujbă, dar ea este adaptată la rânduiala Sfintei Liturghii şi poartă numele de „Mulțumire pentru câștigarea cererii și pentru facerea de bine a lui Dumnezeu”.
Rânduiala ei se săvârşește exact ca în cărțile de cult amintite, cu unele mici adaptări la situația prezentă și anume la ectenia mare de la începutul slujbei se adaugă și cererea aceasta de mulțumire: „Pentru binefacerile ce au fost asupra robilor lui Dumnezeu (numele) în timpul celor 25 (50 sau 75) de ani de împreună-vieţuire”. Această cerere se adaugă şi la ectenia întreită de după Sfânta Evanghelie, ca și la Rugăciunea de mulțumire de la sfârşitul slujbei.
Pentru a marca evenimentul sărbătorit, se obişnuieşte ca să se așeze în degetele sărbătoriților pentru care se oficiază slujba inele de argint, aur sau platină. Din indicația pe care o cuprinde Molitfelnicul, reiese că inelele se pun în degetele inelare ale celor pentru câre se săvârșește slujba de mulțumire, după ce se face cu ele semnul Sfintei Cruci pe Sfânta Evanghelie, cu formula următoare: „Se binecuvântează robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin” (de trei ori).
De asemenea, se menţionează că se obişnuiește ca punerea inelelor să se facă înainte de Rugăciunea de mulțumire, nașii schimbându-le ca la logodnă. Otpustul slujbei este cel de la rânduiala Cununiei. Întrucât această slujbă nu face parte din Sfintele Taine, iar asupra rânduielii ei, autoritatea bisericească superioară nu s-a pronunțat ca fiind o adaptare a slujbei de mulțumire la o situație specială, îmi îngădui să fac unele completări la ceea ce indică Molitfelnicul.
- Fiind vorba de o slujbă de mulțumire și de binecuvântare, socotesc că asupra celor doi soți se poate citi rugăciunea ,,Dumnezeule cel veșnic” de la logodnă, ca și cea imediat următoare pentru punerea inelelor „Doamne, Dumnezeul nostru”, pentru a invoca binecuvântarea lui Dumnezeu, într-o astfel de ocazie.
- Punerea inelelor este mult mai potrivită să se facă înainte de citirea pericopei din Apostol ca și în slujba Cununiei, când actul principal – punerea cununiilor – are loc înainte de Apostol.
- Formula de punere a inelelor poate fi completată astfel: „Se binecuvântează robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N), la împlinirea a 25 (50, 75) de ani de împreună-viețuire, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”.
- La sfârşitul slujbei, se poate adăuga și un Polihroniu, adică un „Mulți ani trăiască”.
