Să vedem ce este mîndria? Mîndria este încrederea omului în sine însuși, în puterea sa, în averile sale, în frumusețea sa, în înțelepciunea sa. Omul mândru cu nimeni nu se împacă decât cu cei ce-l lingușesc și-l laudă, încolo pe toți îi vorbește de rău, pe toți îi disprețuiește. Omul mândru de va cere cuiva ajutor la nevoie, nu-i mulțumește,dar el, de va da cuiva ajutor, pretinde să fie lăudat în gura mare. Omul mândru în cugetul inimii sale, chiar dacă crede, după cum zice el, în Dumnezeu, chiar cînd se roagă ia o atitudine de sfidare a lui Dumnezeu, adică un fel de dispreț. Omul mândru, când se roaga, porunceste lui Dumnezeu, își laudă singur calitățile pe care nu le are, iar gindul ca ar fi păcătos… e depate de el. Omul mâdur nu suferă invățătura bună, dacă-i faci o mustrare pentru a se îndrepta, el provoacă, scandal, iar daca cere cuiva vreun sfat spre învățătură, după ce la auzit, începe sa spună: ”asta o știam și eu!”
Înaintea lui Dumnezeu, orice jertfă ar face omul mândru, oricât de mare și de scumpă ar fi, chiar de ar da săracilor pomeni mari, mese întinse, din cauza mândriei și a neascultării Evangheliei și poruncilor lui Hristos, toate acele fapte bune nu le sunt primite la Dumnezeu; orice bine ar face e în zadar.Este întocmai ca atunci când pui apă într-un vas spart și curge jos: când te duci să bei, e tot gol. Așa sunt cei mândri: lipsiți de mila lui Dumnezeu. De aceea, cei mândri nu pot suferi mustrarea celor înțelepți pentru că sunt plini de duhul diavolesc al mândriei.
