Prima sâmbătă din Postul Mare se numeşte, sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, sau pe alocuri se mai numeşte, sâmbăta colivelor. Aceste denumiri s-au dat sâmbetei respective, în amintirea unei minunii petrecute în a doua jumătate a secolului IV, prin intermediu Sf. Teodor Tiron. Nu vom mai repeta toată istorisirea cum s-a petrecut această minune, întrucât, în linii generale vă este cunoscută, mai cu seamă celor care fregventaţi regulat slujbele bisericii, sau aveţi frumoasa şi creştineasca preocupare de a citi cărţi cu vieţi şi istorisiri sfinte.
Într-o omiliie, Sfântul Ioan Gură de Aur, ne sugera, să fim cu luare aminte la întâmplările minunate din veţile sfinţilor, pentru că în ele găsim nu doar o simplă relatare istorică a unei minuni săvârşite, ci putem desprinde din ele, învăţături folositoare pentru mântuirea sufletului. Astfel, din întâmplarea minunată, cu Sfântul Teodor şi cu coliva, putem şi trebuie să culegem unele învăţături duhovniceşti.
În primul rând să ştim, după cum spune şi Iosua: „Atunci când te apuci să-i urmezi lui Dumnezeu şi să-I devii plăcut, pregăteşte-ţi sufletul şi pentru ispite”. Vedeţi, creştinii de atunci, au început să postească, diavolului însă nu ia plăcut şi a găsit o cale prin sluga sa, Iulian Apostatul, să-i spurce cumva pe creştinii postitori. Dar Dumnezeu nu lasă pe ce-i care îl caută şi-L urmează cu adevărat, să piară sau să se spurce. De aceea, a intervenit prin Sfântul Teodor, care la îndemnat pe episcopul Eudoxie, să porunciască creştinilor din Constantinopol, să nu mănânce din cele pe care împăratul le spurcase în pieţe. Şi noi, suntem de multe ori salvaţi de Dumnezeu, prin marea Lui purtare de grijă, din unele curse ale vrăjmaşului, mai cu seamă atunci când împlinim voia Lui.
Creştinii de atunci au rămas nespurcaţi, pentru că au ascultat de glasul Episcopului. Dacă astăzi mulţi din cei botezaţi, au ajuns să fie spurcaţi prin diferite patim şi pofte, ce vin de la diavol, sau au căzut în mrejile celui rău, e din motivul că nu ascultă de Biserică, care le vorbeşte prin ierarhi şi preoţi.
În afară de cele 10 porunci dumnezeieşti, mai avem 9 porunci bisericeşti, care şi ele trebuie respectate. În a şasea poruncă bisericească se spune: „Să ţinem posturile pe care le-ar orândui ierarhul locului în vreme de primejdii, de boli sau alte necazuri”. Dacă noi nu ţinem cuviincios posturile rânduite de Dumnezeu prin Biserică şi Sfinţii Părinţi, oare cele care le-ar rândui episcopul, pentru vreo oarecare încercare, le-am ţine oare?
Închipuiţi-vă, dintr-o dată, episcopul le spune creştinilor de atunci, să mănânce colivă. Ei nici nu ştiau ce-i aceea, pe urmă li s-a explicat. Sigur că atunci, mai ales cum au făcut-o pe moment, coliva, nu era aşa cum o facem astăzi, cu diferite componente şi ingrediente, de nu ne mai putem sătura, mâncând-o. Şi totuşi, creştinii de atunci de dragul lui Dumnezeu, din ascultare faţă de păstorul lor, din grijă pentru curăţia şi mântuirea sufletului, au mâncat acea fiertură, necunoscută pentru ei, ce se numea colivă.
Astăzi postim, dar ne sofisticăm mâncărurile de post în felurite chipuri, cu tot felul de găteli. Mai nou, cădem într-o cursă, întinsă de cel rău, iar mulţi dintre noi nu o conşteintizăm. Prin tehnologia modernă a industriei alimentare, ni se propun tot felul de bucate, chipurile de post – salam de post, brânză de post, carne de post, lapte de post şi altele, care le zic, tot de post. Nu ştiu în ce măsură ne poate socoti Dumnezeu postul, dacă ne desfătăm pântecele și gâtlejul cu tot felul de bucate sofisticate.
Nu întâmplător ni se relatează în istorisirea de care vorbim că: „Făcând creştinii colivă, au mâncat din ea şi s-au ferit de meşteşugul vrăjmaşului, şi nimeni n-a cumpărat din bucatele împărăteşti”. Oare nu vi se pare mai creştineşte să postim cu bucate, mai de post, iar pe cele „ale împăraţilor”, care ca şi cum sunt de post, să le lăsăm într-o parte. Căci chiar dacă o fi ele şi cu adevărat de post, dar spunea foarte frumos şi înţelept un părinte duhovnicesc: „Postul adevărat şi desăvârşit este când te înfrânezi până şi de la cele permise în post”. Mă întreb de multe ori, oare trebuie să vină şi la noi Sfântul Teodor, sau alt sfânt, să ne spună cum să postim adevărat şi de care bucate să ne ferim? Oare nu ne este suficient să înţelegem din învăţătura şi pildele scrise, atâtor sfinţi, cum să postim? Tind să cred, că în mod conştiincios, răspunsul îl înţeleţeţi fiecare.
Prot. Ştefan RÎMBU