În cele mai grele timpuri, de la sfârșitul veacurilor, se va mântui mai ușor acela care în măsura puterilor sale se va nevoi cu rugăciunea. Spre sfârșitul viacurilor banii, înșelăciunile și poftele păcătoase vor pierde mai mulți oameni ca în timpul ateismului.
Biserica adevărată totdeauna va fi prigonită, iar să se mântuiască cineva va putea numai prin boli și amăraciuni, căci prigoanele vor avea un caracter cât mai subtil și neprevăzut; înfricoșător va fi să ajungă cineva la acei ani.
Vor veni vremuri (și deja au venit!!!) când destrăbălarea și decăderea moravurilor tinerilor vor atinge ultimele limite, cele mai de jos. Ei vor considera ca totul le este permis pentru satisfacerea poftelor și plăcerilor, în bande și găști, vor jefui și corupe.
Dar va veni vremea când se va auzi glasul lui Dumnezeu, când va înțelege tineretul că în continuare nu se mai poate trăi așa și vor ajunge la credință pe diferite căi, se va întări râvna pentru nevoință. Cei care erau pâna atunci păcătoși, beșivi vor merge la biserică, vor simți o mare sete de viață duhovnicească, mulți se vor face monahi, se vor deschide mănăstirile, iar bisericile vor fi pline de credincioși.
Cuviosul Serafim de Virița
Profeții și mărturii creștine pentru vremea de acum, vol I