Cuvinte duhovnicești

2024-04-09 07:23:59 | Vizualizări 241
Înconjurarea copiilor cu obiecte sfinte, îi maturizează duhovnicește. Copilul poate nu înţelege încă nimic din ceea ce se află înaintea sa, dar ochii şi urechile i se obişnuiesc cu aceste lucruri, iar ele, intrând în inimă mai înainte, prin chiar faptul acesta scot afară celelalte lucruri. Urmând senzaţiilor, şi primele încercări ale închipuirii vor fi […]

2024-04-05 10:28:40 | Vizualizări 222
Suntem înconjuraţi de oameni cu care uneori întreţinem relaţii anevoioase. De câte ori nu se întâmplă să aşteptăm ca celălalt să vină să se pocăiască, să ne ceară iertare, să se umilească înaintea noastră. Poate că l-am ierta dacă am simţi că s-a coborât atât de mult în faţa noastră încât iertarea ar fi ca un joc […]

2024-04-04 09:33:28 | Vizualizări 215
Sfinţii Părinţi au constatat că singuri nu putem reuşi multe lucruri cu privire la rugăciune. Avem nevoie de sprijin, de susţinere. Avem nevoie de îndrumători iscusiţi la început, de alţi Părinţi, de cărţi; şi încet-încet, unii, după o vreme au parte de ajutorul sfinţilor. Şi mai ales de cel al Născătoarei de Dumnezeu. Cerem ajutorul zicând […]

2024-04-04 09:26:08 | Vizualizări 274
După o cercetare atentă asupra gravei probleme a despărțirii și distrugerii familiei, ajungeți la concluzia că rădăcina acestui cataclism social stă într-o concepție greșită și gravă, care este foarte comună în societatea noastră. Din păcate, în societatea modernă nu suntem învățați să avem relația corectă cu aproapele nostru. Am fost convins de acest lucru observând […]

2024-04-03 08:24:50 | Vizualizări 376
Dacă ai posibilitate și voință, obișnuiește să te trezești la rugăciune în miez de noapte. Rugăciunea din timpul zilei este de argint şi este dusă la Dumnezeu de către sfinţii îngeri, însă cea mai puternică rugăciune este cea din timpul nopţii. Ea se numeşte de aur fiindcă atunci cerurile sunt deschise iar rugăciunea ajunge la Dumnezeu […]

2024-04-03 08:15:40 | Vizualizări 295
Unii nu ştiu cât ajută metaniile, nu numai la sănătatea sufletului, ci şi la cea a trupului. Fac bine la încheieturi, înlătura fragilitatea, fac să dispară burţile nefireşti, împrăştie linişte şi dau nobleţe. Odată cu acestea, metaniile dau omului posibilitatea să urce la înălţimile duhovniceşti ale virtuţilor, dar şi pe înălţimile munţilor cu multă uşurinţă, fără […]

2024-04-02 08:48:15 | Vizualizări 447
Taina Sfintei Euharistii este hrana creştinului. Acesta se hrăneşte şi cu rugăciunea, şi cu Cuvântul lui Dumnezeu, dar mai concret, mai substanţial şi mai dumnezeieşte se hrăneşte cu Dumnezeiasca Euharistie. Şi nimic nu-l sfinţeşte mai mult pe om decât Taina Sfintei Împărtăşanii. Când creştinul primeşte darurile Sfântului Duh, cugetă duhovniceşte, se roagă şi se hrăneşte cu […]

2024-04-01 10:03:14 | Vizualizări 313
Cuvântul lui Hristos e cel mai tainic cuvânt; e neapropiat, nepătruns chiar şi pentru inteligenţele cele mai vaste şi, în acelaşi timp, e atât de simplu şi de limpede, încât e la îndemână până şi pruncilor. Cuvântul lui Hristos ne este atât de aproape, e atât de uşor de înţeles, atât de firesc, atât de […]

2024-04-01 09:42:37 | Vizualizări 148
Sfinţii Părinţi vorbesc despre mai multe stadii ale vieţii duhovniceşti, distingând îndeosebi trei: curăţirea inimii, luminarea minţii şi îndumnezeirea. Sfântul Maxim le numeşte filosofie practică, contemplare naturală şi teologie tainică [mistică]. Această distincţie o întâlnim întru început la Aristotel, iar mai apoi la Sfinţii Părinţi, însă cu un conţinut diferit. Profesorul Panaghiotis Hristou, vorbind despre […]

2024-03-30 20:01:56 | Vizualizări 278
Sfântul Grigorie Palama, cel care este cinstit în mod deosebit în a doua duminică din Postul Mare, a fost un mare teolog. El s-a născut în Constantinopol în 1296. Părinţii săi se trăgeau din Asia Mică. Tatăl Sfântului Grigorie era senator, consilier al împăratului Andronic II Paleologul şi profesor al prinţului moştenitor. El a murit […]