Cuvinte duhovnicești
Rânduiala studiilor la tineri, nu trebuie să se facă împotriva legilor creștinești
2026-06-10 09:39:28 | Vizualizări 644
Nu se poate hotărî cu precizie când ajunge o persoană la conştiinţa că este creştină şi la hotărârea de a trăi creştineşte de bunăvoie. În realitatea de zi cu zi, aceasta se petrece la momente diferite: la vârsta de şapte, zece, cincisprezece ani, sau şi mai târziu. Se poate ca vremea studiilor să vină mai […]
Semnificația, importanța și necesitatea ținerii postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel
2026-06-09 04:47:43 | Vizualizări 1087
Iată-ne, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, ajunși din nou într-o altă perioadă de bucurie duhovnicească pentru suflet, perioada Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Din relatările istorice aflăm că acest post era numit în vechime Postul Cincizecimii, datorită darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli. Totodată, Biserica a rânduit să se țină acest post în cinstea […]
Toți sfinții sunt prieteni ai lui Dumnezeu, de aceea ne rugăm lor
2026-06-07 02:32:40 | Vizualizări 1091
În Sfânta Scriptură se spune: „Prin sfinţii care sânt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru dânşii” (Psalm 15, 3). Tocmai de aceea, noi, creştinii ortodocşi, cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu, ştiind că Dumnezeu săvârşeşte în chip minunat voile Sale cu dânşii. Iar scopul cultului sfinţilor este de a lăuda pe Dumnezeu prin ei, […]
De ce îi cinstim pe toți sfinții în prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt?
2026-06-07 02:28:41 | Vizualizări 1423
În Duminica întâi după Rusalii, prăznuim praznicul Tuturor Sfinților, celor de pretutindeni, din toată lumea, din Asia, Libia și Europa, de la Miazănoapte și de la Miazăzi. Dumnezeieștii noștri Părinți au așezat să prăznuim, după Pogorârea Sfântului Duh, sărbătoarea de azi, ca și cum ar fi voit să arate că venirea Preasfântului Duh a lucrat […]
Crâmpei din viața Sfintei Fericite Xenia, ce-a cu trăiri mai presus de logica omenească
2026-06-06 06:49:41 | Vizualizări 749
Cuvioasa Xenia de la Sankt Peterburg, numită în viața laică Xenia Grigorievna Petrova, era căsătorită cu un strălucit colonel al armatei imperiale, care era și cantor la curte, și ducea o viață de lume și îmbelșugată în sânul aristocrației capitalei. Moartea neașteptată a soțului ei, pe când nu avea decât douăzeci și șase de ani, […]
Sfânta Xenia ajută la găsirea unui loc de muncă
2026-06-06 05:54:42 | Vizualizări 671
Mult timp a căutat V.A. o slujbă care să-i convină, dar nu a găsit. A încercat în multe locuri să lucreze, dar nicăieri nu a putut rămâne. Lucra câte o săptămână, după care pleca, iar uneori era dat afară de către conducerea fabricii în care se angajase. Trecură câţiva ani tot încercând să-şi găsească un […]
Bărbatul și femeia în familia creștină
2026-06-05 08:29:38 | Vizualizări 169
Sfântul Ioan Gură de Aur vede în împărţirea responsabilităţilor între soţ şi soţie o nouă legătură a dragostei pe care Dumnezeu o voieşte în sînul familiei. „Aşa, de pildă – spune el – nici bărbatului nu i-a încredinţat totul, şi nici femeii, ci a împărţit fiecăruia din îndatoriri: uneia (femeii) i-a dat în stăpânire casa, celuilalt i-a încredinţat rolul […]
Conflictele și neînțelegerile dintre părinți și tineri
2026-06-05 08:21:18 | Vizualizări 159
Cum să-ţi faci din părinţi nişte prieteni? Câştigându-le încrederea! Arătându-le că eşti matur şi respinsabil! Treaba aceasta cere timp şi efort. Pentru asta e nevoie de fapte, de dovezi şi de eforturi susţinute. Odată câştigată, încrederea trebuie şi menţinută. Un părinte care, aflându-se în diverse situaţii, a înţeles că poate avea încredere în fiul său adolescent, […]
Duhul Sfânt îl ajută pe om prin alte persoane, mai ales prin duhovnic și prin preoți
2026-06-04 04:20:49 | Vizualizări 2644
Fiți atenți la proorocii mincinoși! Că s-au înmulțit. Să nu vă înșele nimenea, chiar de ați fi făcut cele mai mari păcate, să nu cumva să părăsiți Biserica Ortodoxă, care este singura care păstrează poruncile și rânduiala lăsate de Mântuitorul prin Sfinții Apostoli și prin canoanele Sinoadelor Ecumenice. Dacă vă spovediți fără de viclenie la […]
Duhul Sfânt este adevăratul îndrumător al creştinilor
2026-06-04 02:04:57 | Vizualizări 471
Duhul Sfânt este adevăratul îndrumător al creştinilor. Organe ale Lui erau prorocii, apostolii şi ceilalţi bineplăcuţi ai lui Dumnezeu: Acesta vorbea prin ei. Acesta să vă fie călăuză şi să vă povăţuiască la tot adevărul! Sub această fericită călăuzire veţi intra atunci când veţi lua îndrumări pentru viaţa dumneavoastră doar din Sfânta Scriptură şi din scrierile Sfinţilor Părinţi ai […]




