Cuvinte duhovnicești

Există o „necredinţă bună” și o „credință rea”, sau ce ne arătă Sfântul Apostol Toma prin îndoiala sa

2023-04-25 08:01:55 | Vizualizări 326

Noi de multe ori declamăm că suntem credincioşi şi că nu avem nevoie de ceva ca să se întărească credinţa noastră, nu deoarece credem, ci pentru că realmente nu credem în posibilitatea unei le­gături vii cu Dumnezeu. Secularizarea majorităţii membrilor Biseri­cii noastre se datorează unei religiozităţi pe care aceştia şi-o consolidează pe experienţele altora. Dar […]

Mare dar este credinţa în Dumnezeu însoţită de fapte bune

2023-04-25 07:19:38 | Vizualizări 464

Îndoiala lui Toma la Învierea Domnului a avut şi un rol providenţial. Căci, prin pipăirea rănilor Mîntuitorului, Toma dovedeşte celor necredincioşi că Hristos a avut cu adevărat trup omenesc, asemenea nouă, afară de păcat şi că a pătimit cu trupul pe cruce pentru mîntuirea lumii. Iar dacă Toma s-a îndoit de Învierea Domnului, după ce […]

Maica Domnului – Izvorul Tămăduirii cel pururea curgător de vindecări și ajutor

2023-04-21 15:40:29 | Vizualizări 158

În Vinerea Săptămânii Luminate este cinstită Icoana Maicii Domnului numită „Izvorul Tămăduirii”. Prin sărbătorirea acestei Sfinte icoane, ca prin multe altele închinate Maicii Domnului, ni se arată poziția şi rolul Fecioarei Maria în Ortodoxiei și-n lucrarea mântuirii, dar și puterea ei de ajutorare a neamului omenesc. Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii amintește o minune uimitoare. Cu puțin timp înainte de […]

Duhul lui Iuda bântuie mereu omenirea

2023-04-12 10:26:14 | Vizualizări 406

Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci și un personaj a tuturor perioadelor istorice, în ipostaza sărutarii care acoperă trădarea. Printre noi, cei ce beneficiem azi, mai mult ca oricând, de civilizație, de cultură, de progres științific, de libertate, de bunurile pământului și de harurile cerului, printre noi se instaurează, încetul […]

Ca să ai un suflet curat, trebuie să te lupți permanent să-l cureți prin pocăință

2023-04-12 09:08:51 | Vizualizări 342

Astăzi, în miercurea patimilor, pomenim o pe una dintre femeile mironosițe, care I-a uns picioarele lui Hristos cu mir de mare preț, fapt prin care a arătat că îndreptându-se spre Hristos, a ajuns la el. Au fost de mai multe ori picioarele lui Hristos unse, dar acest gest al ungerii picioarelor este în mod special consemnat […]

Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are un înţeles şi un mesaj profund duhovniceşte

2023-04-11 12:56:26 | Vizualizări 531

Iată-ne ajunşi la ultima treaptă a urcuşului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în față: Săptămâna Patimilor sau Săptămâna cea Mare. În timpul ei ne reamintim şi retrăim ultimele zile din viaţa Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune şi dramă lăuntrică, într-o stare de sobrietate şi măreţie în acelaşi timp, de tristeţe, dar şi de bucurie, […]

Buna Vestire – icoană a smereniei şi a desăvârşitei ascultări

2023-04-06 11:21:45 | Vizualizări 481

Sărbătoarea Bunei Vestiri, ca şi toate celelalte sărbători din cursul anului bisericesc, ne pune înainte o bogată învăţătură duhovnicească, mult folositoare mântuirii sufletului. Relatarea evanghelistului Luca, dar mai cu seamă, tâlcuirea Sfinţilor Părinţi făcută pasajului evanghelic, despre praznicul Bunei Vestiri, ne spun că, această Sfântă Sărbătoare închinată Fecioarei Maria, pune în faţa noastră un model desăvârşit […]

Inima voastră să nu ştie de altă bucurie afară de bucuria mântuirii adusă omenirii prin Buna Vestire

2023-04-06 11:07:34 | Vizualizări 245

Tot pământul era în doliu adânc, deși aştepta cu încredinţare, însă vreme foarte îndelungată n-a văzut izbăvire. În cele din urmă, vestea cea bună, prin Bunavestire, a fost adusă din Cer, vestită pe tot pământul şi primită cu bucurie. Apropiindu-se de pământ, Cerurile vedeau doar plângere, amărăciune şi tânguire. Iată că s-a luminat însă faţa tânguitorului pământ […]

Multe gânduri aduce diavolul omului, mai ales în timpul rugăciunii

2023-04-06 10:14:27 | Vizualizări 252

Duhul cel viclean îşi rânduieşte cu multă iscusinţă oştile sale asupra omului. Pe locul cel dintâi în iscusințele și vicleniile sale stau gândurile, sub toate chipurile dreptăţii şi nălucirile, pe care nevoitorul cel neiscusit le poate primi nu numai ca pe nişte simple fapte, ci ca pe nişte insuflări, ca pe nişte vedenii sfinte şi cereşti. […]

Este cu putinţă ca Dumnezeu să Se descopere oamenilor?

2023-04-05 12:01:17 | Vizualizări 261

Este cu putinţă ca Dumnezeu să Se descopere oamenilor? Este cu putinţă. S-a susţinut, totuşi, de către unii înţelepţi pagâni şi de către unii eretici, că Dumnezeu nu Se putea descoperi oamenilor. Întâi pentru că Dumnezeu cel nesfârşit, cel nematerial, cel neschimbător şi cel veşnic nu S-ar fi putut apropia şi nu ar fi avut […]