Cuvinte duhovnicești

Biruința este dar al lui Dumnezeu, dăruit de către EI nevoitorului la vremea potrivită

2020-12-02 09:03:09 | Vizualizări 524

În războiul nevăzut nu totdeauna şi nu degrabă devenim biruitori: biruința este dar al lui Dumnezeu, dăruit de către EI nevoitorului la vremea potrivită, vreme cunoscută doar Lui și hotărâtă numai de către El. Chiar și înfrângerile ne sunt trebuincioase — vreau să spun înfrângerile care vin din neputinţă şi din păcătoșenia noastră, iar nu din întoarcerea spre rău a […]

Să nu socotiţi, fraţilor, că este puţin păcat, să nu mergeţi la biserică

2020-12-01 10:37:43 | Vizualizări 949

Şi pentru Sfânta Liturghie, să ştii lămurit că nu-i destul să stai la biserică numai cu trupul, ci şi cu mintea și cu tot sufletul și cu evlavie multă. Să nu grăieşti cu nimeni, ci să iei aminte cu frică şi cu cutremur mult, având mintea pironită pururea la prea curatele și Dumnezeieștile Taine care […]

Sfântul Mare Mucenic Mina, ajutătorul celor păgubiți

2020-11-24 11:14:22 | Vizualizări 570

Sfântul Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credinţa creştin şi cu slujba ostaş. În acele timpuri domneau Diocleţian şi Maximian, împăraţi păgâni, care au dat poruncă în toate părţile ca, creştinii care nu se vor închina idolilor, să fie munciţi şi omorâţi toţi. Sfântul Mina, nevrând să privească cum se cinstesc idolii cei […]

Se pune praf pe suflete când uităm să zâmbim

2020-11-19 10:05:38 | Vizualizări 1289

Statisticile arată că există tot mai multă depresie, deznădejde, tristeţe. Ce este de făcut? Dincolo de diagnostic este o poveste de viață. Rănirea gravă și repetată a celor 6 nevoi de bază (siguranță, conexiunea cu ceilalți, autonomie, stimă de sine, autoexprimare, limite realiste) ne face ca să devenim vulnerabili. Adeseori suntem atrași de persoane care […]

Învăţaţi-vă să comunicaţi cu sfinţii

2020-11-18 11:03:24 | Vizualizări 650

Când avem parte de ispite de toate felurile: trupeşti, frică de la diavol, când nu avem un sentiment de siguranţă duhovnicească, cu toate că am făcut tot ce puteam omeneşte prin Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, metanii şi aşa mai departe, ce trebuie să facem? Întâi de toate aş vrea să spun că siguranţa duhovnicească de […]

Sfântul Mare Mucenic Dumitru – exemplu de viețuire creștină pentru toți

2020-11-07 19:52:17 | Vizualizări 951

Ziua de pomenire a unuii sfânt e un bun prilej să medităm creștinește și să vedem ce putem să luăm din viața sfântului și să punem în viața noastră. Căci viețile sfinților nu sunt doar simple relatări istorice despre viețuirea cuiva, sau o frumoasă poveste cu un oarecare personaj sau erou ce a trăit odată. […]

Feluritele chipuri ale lăcomei pântecelui

2020-11-05 14:15:18 | Vizualizări 1126

Lăcomiei pântecelui este când vezi gândul tău îndulcindu-se de o mâncare şi urmăreşti să o ai înaintea tuturor, sau să o ai dinaintea ta, să ştii că te stăpâneşte lăcomia pântecelui. Ia aminte deci la tine însuţi şi fă tot ce poţi ca să te sileşti să nu iei cu grabă din ea, ci cu […]