Cuvinte duhovnicești
Preotul și ministru
2026-03-03 10:33:41 | Vizualizări 17
Un ministru a chemat un preot să-i sfinţească casa. Preotul a venit, a făcut slujba, după care a fost invitat să binecuvinteze masa pregătită pentru această ocazie. Deşi era vineri, pe masă erau cărnuri şi alte mâncăruri de dulce. – Să mă iertati, a spus părintele, dar fiind zi de post, nu pot binecuvânta decât […]
Spovedania te curăţă de păcate, iar Împărtăşania te uneşte cu Dumnezeu
2026-03-03 04:08:04 | Vizualizări 963
Biserica Ortodoxă nu are alt scop al existenței ei decât acela de a salva (mântui) pe om de păcat, condamnare și iad. Celelalte țeluri ale Bisericii sunt secundare în raport cu aceasta. O persoana nebotezată nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu. Sufletul este nemuritor, iar păcatul face sufletul să fie rob, robia aceasta nu se termină după […]
Viața și pătimirile mucenicești ale Sf. M. Mc. Teodor Tiron
2026-03-02 09:48:24 | Vizualizări 20
Dumnezeu, ca să arate minune și să slăvească pe sfântul Său, a iconomisit un lucru ca acesta: văpaia aceea s-a făcut ca o lumânare, încât numai a înconjurat trupul sfântului, dar nu l-a vătămat deloc. Sfântul, mulțumind lui Dumnezeu, și-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Împărățind Maximian și Maximin, împărați păgâni, mare […]
„Fiule, dă-mi inima ta”. Ce trebuie să facem în a doua săptămână din Postul Mare
2026-03-02 04:30:21 | Vizualizări 373
Îngrădeşte-ţi inima cu frică și cucernicie, ca să nu pătrundă în ea lucrurile cele necurate. Păzește-ți inima neîntinată şi curată pentru Dumnezeu, Cel ce o caută zicând: Fiule, dă-mi inima ta! Mai stă scris în Cartea Vieţii: Inima împăratului este în mâna lui Dumnezeu. Dacă împărăţeşti asupra patimilor atunci eşti un împărat adevărat. Atunci inima ta este în […]
Semnificații teologice legate de coliva din grâu
2026-02-27 18:36:37 | Vizualizări 152
Coliva, preparata din grâu fiert și împodobită cu alte roade felurite ale pământului, este expresia concreta a credinței noastre în învierea morților și viața veșnică. Fiind făcută din grâu, coliva închipuie însuși trupul mortului, căci grâul (pâinea) constituie principala hrană a trupului. Semințele și aromele cu care este împodobită coliva reprezintă atât virtuțile sfinților sau ale […]
Ce trebuie să învățăm de la coliva din sîmbăta Sfântului Teodor Tiron
2026-02-27 18:35:22 | Vizualizări 135
Prima sâmbătă din Postul Mare se numeşte sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, sau pe alocuri se mai numeşte sâmbăta colivelor. Aceste denumiri s-au dat sâmbetei respective în amintirea unei minunii petrecute în a doua jumătate a secolului IV, prin intermediu Sf. Teodor Tiron. Nu vom mai repeta toată istorisirea cum s-a petrecut această minune, întrucât în linii generale […]
Cuvânt duhovnicesc în joia din prima săptămână
2026-02-26 06:09:01 | Vizualizări 845
Iată, iubiţilor, este deja a patra zi de când postim şi a patra zi de când mergem la dumnezeieştile slujbe ale Postului Mare. Postirea aduce, oare, folos sufletului nostru? Fiecare dintre noi trebuie să-şi pună întrebarea aceasta şi să ia astfel aminte la inima sa, ca să vadă dacă este in ea schimbarea cea sfântă, dacă […]
Prin vederea păcatului se trezește pocăința
2026-02-26 04:20:32 | Vizualizări 143
Când Sfinții Părinți ai Bisericii de Răsărit, îndeosebi viețuitorii în pustie, atingeau culmile lucrării duhovnicești, atunci toate nevoințele lor se înmănuncheau într-una singură, în pocăință. Pocăința cuprindea toată viața lor, toată lucrarea lor: ea era urmarea vederii propriului păcat. Un oarecare mare Părinte a fost întrebat care este lucrarea călugărului însingurat. El a răspuns: sufletul […]
Postul este de folos nu doar sufletului, ci și trupului
2026-02-24 08:42:40 | Vizualizări 33
Într-o primă fază, postul poate fi înțeles prin a te reţine total sau parţial de la anumite alimente şi băuturi, de la viaţa conjugală şi distracţii, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral. Dacă ținem postul astfel, nu facem altceva decît să arătăm că ținem doar o parte din postul propriu-zis. […]
Să nu uităm că există rai şi iad, că există Judecata de Apoi și viaţă veşnică
2026-02-18 07:48:34 | Vizualizări 141
Iubiți credincioși, Duminica ce a trecut, a lăsatului sec de carne, este numită în limbajul bisericesc, duminica înfricoșătoarei judecăți. Pornind de la tematica acestei duminici și de la mesajul evanghelic citit la sfânta liturghie, avem posibilitatea să cunoaștem și să înțelegem mai profund unele lucruri desprinse din învățătura scripturistică și cea patristică, cu referire la […]




