Cuvinte duhovnicești

Cuviosul Gherasim de la Iordan şi „ucenicul” său leul

2017-03-17 20:07:22 | Vizualizări 706

Originar din părțile Lichiei, Sfântul Gherasim s-a născut în secolul al IV-lea și a pășit de mic pe calea către Dumnezeu, primind chipul îngeresc. A petrecut o vreme în pustia Tebaidei, după care s-a întors în patria sa, iar în cele din urmă și-a făcut locaș în pustia Iordanului. Înșelat fiind, a căzut din dreapta credință și […]

Sfântul Daniel al Moscovei – cneazul cel blând şi paşnic

2017-03-17 20:01:58 | Vizualizări 1332

Sfinţii – spunea părintele Cleopa – nu a graniţe. Indiferent de ce naţionalitate a fost un sfânt oarecare, cât a trăit pe pămân, acum având „cetăţenie” cerească, trebuie să fie cinstit cuviincios şi luat ca pildă de vieţuire creştină. Chiar dacă pe arena politică, unele state se află într-o oarecare altercaţie şi neînţelegere asupra unor […]

Fă bine celui ce te nedreptăţeşte şi-ţi vei face prieten pe Dumnezeu

2017-03-15 07:29:50 | Vizualizări 643

Cei ce cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toată bunăvoinţa şi, dorind cele cereşti, dispreţuiesc cele pamânteşti. Unii ca aceştia nu plac la mulţi, dar nici lor nu le plac multe, de aceea sunt nu numai urâţi, ci şi luaţi în râs de mulţi smintiţi. Ei însă rabdă toate în sărăcie, ştiind că cele ce […]

Ce este adevărata smerenie

2017-03-15 07:26:22 | Vizualizări 688

Cel cu adevărat smerit când este nedreptățit, nu se tulbură nici nu se apără în privința acelui lucru de care a fost nedreptățit.  Și primește clevetirile de parcă ar fi adevărate și nici nu se îngrijește să convingă pe oameni că a fost clevetit, ci își cere iertare. Că unii și-au atras asupra lor  numele […]

Moleşeala trupului lucrează asupra sufletului

2017-03-14 07:51:42 | Vizualizări 683

Cînd trupul se moleşeşte, e de netăgăduit că şi sufletul îşi va avea partea lui de scădere. În multe rânduri, puterile lui sunt înrîurite de starea trupului. Boala care ne slăbeşte, ne face să fim alţii decât cei care eram cînd sănătatea nu ne părăsise. Dacă strunele unui instrument dau sunete moi şi fără vlagă […]

Îndemnuri la fapte bune și la smerenie de la părintele Paisie Olaru

2017-03-14 07:29:53 | Vizualizări 1200

Cîţiva credincioşi i-au cerut cuvînt de folos duhovnicesc. Iar părintele Paisie, arătând pajiştea plină de flori  înmireasmă, le-a spus: „Să vă faceţi nişte albinuţe harnice, care adună nectar şi miere din florile cele mai curate şi binemirositoare, iar nu nişte gărgăuni şi bondari, care adună hrană din bălegar şi din toate buruienile rele. Rîvniţi la […]

Începând postul săptămânii a treia, să lăudăm, credincioșii, cinstita Treime

2017-03-13 11:35:21 | Vizualizări 1214

A treia săptămână a Postului Mare se începe cu un îndemn la perseverență în lucrarea virtuților pentru a ajunge în Săptămâna Mare: „Începând postul săptămânii a treia, să lăudăm, credincioșii, cinstita Treime, săvârșind cu bucurie cealaltă vreme a lui; și patimile trupești slăbindu-le, să culegem din sufletele noastre flori dumnezeiești, ca să împletim cununi Sfintei Sărbători a […]

Rugăciunea sporeşte frica de Dumnezeu, păzindu-l pe om de păcat

2017-03-13 11:31:23 | Vizualizări 617

Rugăciunea este măsura vieţii duhovniceşti; rugăciunea este începutul vieţuirii virtuoase şi izvorul tuturor faptelor bune; ea este calea vieţii veşnice, a cunoaşterii lui Dumnezeu, căci prin ea vine harul Sfântului Duh care curăţă şi sfinţeşte toate cugetările şi simţurile spre împlinirea poruncilor lui Hristos. Rugăciunea totuşi este un dar pe care Dumnezeu îl dă celui […]

Păcatele ne îndepărtează de Dumnezeu și aduc asupra noastră boală și multe necazuri

2017-03-12 10:34:27 | Vizualizări 2891

Iubiți întru Hristos frați și surori Astăzi, în a doua duminică a Postului Mare, prima evanghelie citită la Sfânta Liturghie, ne vorbește, pentru a noastră întărire și înțelepțire duhovnicească și folosul sufletesc, despre vindecarea minunată a unui slăbănog. În cuprinsul evangheliilor găsim, săvârșite de Hristos, două minuni de acest fel. Una este vindecarea slăbănogului de […]

Păcatele mici stau și ele împotriva Duhului Sfânt și împedică lucrarea duhovnicească în noi

2017-03-11 18:51:54 | Vizualizări 639

Să nu crezi că doar de păcatele cele mari trebuie să te ferești. Ferește-te și de păcatele cele mici. Căci cel ce nu bagă în seamă râpa cea mică, ușur va cădea și în cea mare. Paletele cele mari și zidurile cele înalte se dărâmă, când începe să le cadă câte o piatră mică și […]